Adolf Hitler (1889-1945) s-a născut în 1889 la Braunau, în Austria. În tinereţe, a fost un artist mediocru, şi tot atunci a devenit un înflăcărat naţionalist german. În timpul primului război mondial, a servit în armata germană, a fost rănit şi a primit două medalii pentru bravură.

Înfrângerea Germaniei i-a trezit profunde resentimente. În 1919, la vârsta de treizeci de ani, s-a înscris într-un partid minuscul de extremă dreaptă din Munchen, partid care curând şi-a schimbat numele în acela de Partid Naţional-Socialist al Muncitorilor din Germania (pe scurt Nazi). În doi ani, el a devenit liderul incontestabil al partidului (în germană: fuhrer).

Sub conducerea lui Hitler, partidul nazist s-a întărit rapid, iar în noiembrie 1923 a încercat să dea o lovitură de stat, cunoscută sub numele de „puciul de la berăria din Munchen". După înăbuşirea acestuia, Hitler a fost arestat, judecat pentru trădare şi condamnat. Totuşi, şi-a recăpătat libertatea după mai puţin de un an de detenţie.

În 1928, partidul nazist era încă neînsemnat. Dar izbucnirea marii crize economice a slăbit încrederea populaţiei în partidele germane tradiţionale. Naziştii s-au întărit rapid, iar în ianuarie 1933, la vârsta de patruzeci şi patru de ani, Hitler a devenit cancelar al Germaniei.

După preluarea conducerii, Hitler a instituit imediat o dictatură prin folosirea aparatului guvernamental pentru anihilarea oricărei opoziţii. Nu trebuie să ne gândim la acest lucru ca la o erodare treptată a libertăţilor civile şi a drepturilor acuzaţilor în procesele civile. Nu, aceasta s-a realizat rapid, iar naziştii nu se dădeau în vânt după procese. Mulţi adversari politici au fost bătuţi sau pur şi simplu omorâţi. Totuşi, în perioada antebelică, Hitler a beneficiat de sprijinul sincer al majorităţii germanilor, pentru că a reuşit să reducă rata şomajului şi să genereze un avânt economic.

Apoi, Hitler a condus Germania pe drumul cuceririlor, care aveau să culmineze cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Primele achiziţii teritoriale le-a obţinut fără să declanşeze un război propriu-zis. Anglia şi Franţa, preocupate de propriile probleme economice, doreau cu disperare pacea, aşa că nu au intervenit când Hitler a încălcat Tratatul de la Versailles, reconstruind armata germană, nici când trupele lui au ocupat şi au fortificat Renania (martie 1936), nici când a anexat cu forţa Austria (martie 1938). Cele două ţări au acceptat chiar (septembrie 1938) anexarea zonei sudete, regiunea de frontieră, bine fortificată, a Cehoslovaciei.

Un acord internaţional, cunoscut sub numele de Pactul de la Munchen, prin care Franţa şi Marea Britanie sperau să cumpere „pacea vremurilor noastre", a lăsat Cehoslovacia fără apărare, restul acestei ţări fiind preluat de Hitler peste câteva luni. În fiecare etapă, Hitler a combinat în mod inteligent argumentele care îi justificau acţiunile cu ameninţarea că va recurge la război dacă nu îi erau îndeplinite dorinţele şi, invariabil, democraţiile occidentale au cedat.

Anglia şi Franţa erau, totuşi, decise să apere Polonia, următoarea ţintă a lui Hitler. Mai întâi Hitler s-a protejat, semnând, în august 1939, un pact de „neagresiune" cu Stalin (de fapt, o alianţă, prin care cei doi dictatori s-au înţeles cum să împartă Polonia între ei). Nouă zile mai târziu, Germania a atacat Polonia, iar şaisprezece zile după aceea, Uniunea Sovietică a invadat teritoriile poloneze. Deşi Anglia şi Franţa au declarat război Germaniei, Polonia a fost înfrântă rapid.

Anul culminant al lui Hitler a fost 1940. În aprilie, armatele lui au înghiţit Danemarca şi Norvegia. În mai, au cucerit rapid Belgia, Olanda şi Luxemburgul. În iunie, Franţa a capitulat. Dar, spre sfârşitul anului, Anglia a reuşit să reziste unei lungi serii de atacuri ale forţelor aeriene germane (celebra „Bătălie a Angliei"), iar Hitler nu a ajuns niciodată să invadeze Anglia.

În aprilie 1941, armatele lui Hitler au cucerit Grecia şi Iugoslavia. În iunie 1941, Hitler a încălcat pactul de neagresiune cu ruşii şi i-a atacat şi pe ei. Armatele lui au cucerit porţiuni imense de teritoriu, dar nu au fost capabile să înfrângă opoziţia ruşilor înainte de venirea iernii. Deşi era deja în război cu Anglia şi Rusia, Hitler a declarat război şi Statelor Unite, în decembrie 1941, la câteva zile după ce japonezii atacaseră baza navală americană de la Pearl Harbor.

La jumătatea anului 1942, Germania stăpânea o porţiune a Europei mai mare decât controlase vreodată o naţiune; în plus, ocupase o mare parte din Africa de Nord. Momentul de cotitură al războiului s-a înregistrat în a doua jumătate a anului 1942, când Germania a pierdut bătăliile cruciale de la El Alamein, din Egipt, şi de la Stalingrad, din Rusia. După aceste înfrângeri, situaţia militară a Germaniei a început să se degradeze treptat. Dar, deşi înfrângerea Germaniei părea inevitabilă, Hitler s-a menţinut pe poziţie. În ciuda unor pierderi îngrozitoare, Germania a continuat să lupte timp de încă doi ani după Stalingrad. Sfârşitul amar a venit în primăvara lui 1945. Hitler s-a sinucis în Berlin, pe 30 aprilie. Şapte zile mai târziu, Germania capitula.

În perioada în care s-a aflat la putere, Hitler a dus o politică de genocid fară precedent în istorie. Era un rasist fanatic, animat de cele mai virulente resentimente împotriva evreilor. Scopul lui declarat public şi fără echivoc era exterminarea tuturor evreilor din lume. În timpul regimului său, naziştii au construit uriaşe lagăre de concentrare, prevăzute cu imense camere de gazare, special în acest scop. În toate teritoriile aflate sub ocupaţie germană, bărbaţi nevinovaţi, femei şi copii au fost luaţi pe sus şi îmbarcaţi în vagoane de vite pentru a fi omorâţi în acele camere de gazare. În câţiva ani, au murit în acest fel aproape şase milioane de evrei.

Evreii nu au reprezentat singurele victime ale lui Hitler. În timpul regimului său au fost masacraţi enorm de mulţi ruşi şi ţigani, ca şi mulţi alţii, consideraţi fie de rasă inferioară, fie inamici ai statului. Niciodată nu ar trebui să ne închipuim că aceste crime au constituit acte spontane, comise în focul şi emoţiile bătăliei.

Lagărele morţii erau organizate cu grijă, ca o mare întreprindere industrială. Se ţineau socoteli, se lucra pe loturi, iar cadavrele se examinau sistematic pentru a nu se pierde lucruri preţioase, cum ar fi dinţii de aur sau verighetele. Cadavrele multor victime se foloseau pentru fabricarea săpunului. Programul lui Hitler era respectat cu atâta stricteţe, încît chiar şi spre sfârşitul războiului, când Germania se afla în plină criză de combustibil, căruţele nu conteneau să străbată lagărele morţii în misiunea lor oribilă, dar inutilă din punct de vedere militar.

Faima lui Hitler se va păstra peste veacuri, din câteva motive. În primul rând, el este considerat în unanimitate cel mai rău om din întreaga istorie. Dacă oameni ca Nero sau Caligula, ale căror nelegiuiri au fost mult mai mici decât cele ale lui Hitler, au rămas ca simboluri bine cunoscute ale cruzimii chiar şi după douăzeci de secole, pare destul de puţin hazardat să spunem că Hitler, a cărui reputaţie de cel mai rău om din istorie nu este contestată, îşi va menţine faima timp de secole.

În plus, Hitler va fi întotdeauna considerat principalul instigator al celui de-al doilea război mondial, cel mai mare război prin care a trecut omenirea până acum. Apariţia armelor nucleare a făcut puţin probabilă existenţa pe viitor a unor războaie atât de extinse. Prin urmare, chiar două sau trei mii de ani de acum încolo, al doilea război mondial va fi probabil considerat ca un eveniment major al istoriei.

Mai mult, Hitler va rămâne faimos pentru că întreaga poveste a vieţii lui este bizară şi interesantă. Faptul că un străin (Hitler se născuse în Austria, nu în Germania) fară experienţă politică, fară bani şi legături politice a putut, în mai puţin de paisprezece ani, să devină liderul unei puteri importante a lumii, este de-a dreptul uluitor. Talentul lui de orator era extraordinar. Judecând după capacitatea lui de a pune masele în mişcare, e posibil ca Hitler să fi fost cel mai eficient orator din istoria omenirii.

Probabil că nici o altă personalitate nu a exercitat o influenţă mai mare asupra generaţiei sale decât Adolf Hitler. Pe lângă zecile de milioane de oameni care au murit în războiul pornit de el sau în lagărele naziste de exterminare, au mai fost milioane care au rămas fără case, sau ale căror vieţi au luat o turnură ca urmare a luptelor.

La estimarea influenţei lui Hitler trebuie să ţinem seama şi de alţi doi factori. În primul rând, ceea ce s-a întâmplat în timpul conducerii lui nu s-ar fi petrecut dacă Hitler nu ar fi existat. (În această privinţă, el contrastează puternic cu personalităţi cum ar fi, să spunem, Charles Darwin sau Simon Bolivar.)

Desigur, este foarte adevărat că situaţia din Germania şi din Europa i-a oferit un pretext lui Hitler. Discursurile sale militariste şi antisemite, de exemplu, au atins cu siguranţă o coardă sensibilă la mulţi din auditorii săi. Totuşi, nu există indicii că majoritatea germanilor din anii douăzeci şi treizeci ar fi vrut ca guvernul lor să ducă o politică măcar apropiată de extremismul politicii lui Hitler şi nimic nu ne îndreptăţeşte să afirmăm că alţi potenţiali lideri germani ar fi procedat la fel. În realitate, evenimentele petrecute în era lui Hitler nu au putut fi prezise nici cu aproximaţie de vreun observator extern.

În al doilea rând, întreaga mişcare nazistă a fost dominată de un singur lider, într-un mod extraordinar. Marx, Lenin, Stalin şi alţii au jucat un rol important în ascensiunea comunismului. Dar naţional-socialismul nu a avut lideri importanţi înainte de Hitler şi nici după el. El i-a adus pe nazişti la putere şi şi-a menţinut poziţia de conducător pe tot parcursul războiului. La moartea lui, au dispărut atât partidul nazist, cât şi guvernul pe care îl condusese.

Pe de altă parte, deşi influenţa lui Hitler asupra generaţiei sale a fost covârşitoare, efectele acţiunilor sale asupra viitorului par să fie mai degrabă slabe. Hitler a eşuat total în îndeplinirea scopurilor propuse, iar impactul nesemnificativ pe care l-a avut asupra generaţiilor ulterioare contravine scopurilor lui. De exemplu, Hitler era interesat în extinderea influenţei şi teritoriului Germaniei.

Dar cuceririle lui teritoriale, deşi foarte întinse, au fost efemere, iar Germania de astăzi are un teritoriu mai mic decât în momentul în care Hitler a preluat puterea. Pasiunea arzătoare a lui Hitler a fost aceea de a-i distruge pe evrei, dar, la cincisprezece ani după accederea lui la putere, a apărut un stat evreiesc independent, primul după două mii de ani. Hitler a urât atât comunismul, cât şi Rusia.

Totuşi, la moartea lui, parţial datorită războiului pe care l-a pornit, ruşii şi-au extins controlul asupra unei mari părţi a Europei de Est, iar influenţa comunismului în lume a crescut considerabil. Hitler dispreţuia democraţia şi spera să o distrugă, nu numai la alte naţiuni, ci şi în Germania. Cu toate acestea, Germania este astăzi o democraţie funcţională, iar cetăţenii ei par să fie mult mai puţin toleranţi cu conducerea autoritară decât orice generaţie de germani dinainte de apariţia lui Hitler.

La ce duce această combinaţie stranie de influenţă enormă în timpul epocii sale şi de înrâurire relativ scăzută asupra generaţiilor următoare? Acţiunile lui Hitler au avut un impact extraordinar de mare asupra lumii din vremea sa, dar el nu se ridică la înălţimea unor personalităţi cum ar fi Augustus sau Genghis-Han, ale căror acţiuni au influenţat lumea timp de secole după moartea lor. Cei mai apropiaţi termeni de comparaţie ar fi Napoleon şi Alexandru cel Mare. Pe termen scurt, Hitler a bulversat lumea chiar mai mult decât aceştia doi, însă a avut o influenţă ceva mai redusă în perioada care a urmat. Deci, dacă ar fi să-i aranjez pe toţi aceştia în ordinea importanţei pe care o au în istoria omenirii, Hitler ar figura sigur pe ultimul loc.

Comentarii  

#1 Pop Mihai 23-10-2017 14:47
Hitleri sunt peste tot pământul. În fiecare casă găsim cel puțin câte unul! Ce putem face? Să ne vedem de treabă,fiindcă, la un moment dat faptele lor îi vor condamna și greșelile lor îi vor pedepsi.
Citat

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

RECENT

Coxartroza, simptomeCoxartroza, simptome
03.04.2019

Coxartroza este o afecţiune care se caracterizează prin dureri la nivelul şoldului. Este o afecţiune cronică, care apare în urma degra [ ... ]

Sindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modernSindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern
03.04.2019

Sindromul de intestin iritabil este una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern. Statisticile arată că acesta afecteaz [ ... ]

Despre pietre la rinichiDespre pietre la rinichi
02.04.2019

Una dintre cele mai dureroase afectiuni este reprezentata de pietrele la rinichi, care pe atat de deranjanta esti si atat de raspandita pest [ ... ]

Sfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelorSfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelor
02.04.2019

Sfecla roșie ocupă un loc bine meritat pe lista alimentelor permise în orice dietă sănătoasă. Leguma este bogată în substanțe nutr [ ... ]

Cinci exerciții pentru o talie subțireCinci exerciții pentru o talie subțire
01.04.2019

Pentru a ne menține silueta este nevoie de o alimentație echilibrată, însă nu este de ajuns, aceasta ar trebui asociată cu un program  [ ... ]

Sindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor perifericeSindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor periferice
01.04.2019

Sindromul Raynaud reprezintă o afecțiune a arterelor periferice caracterizată prin modificarea succesivă a culorii degetelor mâinii și [ ... ]

Despre tonifierea abdomenuluiDespre tonifierea abdomenului
26.03.2019

Mușchii abdominali reprezintă una dintre primele zone pe care multe persoane sunt dornice să le lucreze din moment ce încep sa piardă  [ ... ]

Aloe Vera, beneficii tămăduitoareAloe Vera, beneficii tămăduitoare
26.03.2019

Aloe vera a rămas până în zilele noastre un leac de încredere care rezistă cu stoicism în fața produselor avansate pe care cercetăt [ ... ]

Alte articole...
2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment