În 1749 a fost publicat primul volum din „L'Histoire naturelle”, scrisă de administratorul grădinilor regale ale regelui Ludovic al XV-lea, contele Georges-Louis Leclerc de Buffon. În următoarele patru decenii au mai văzut lumina tiparului patruzeci şi trei de alte volume, ultimele opt apărând după moartea autorului.

Deşi nu se baza în general pe cercetări proprii şi conţinea numeroase speculaţii, „L'Histoire naturelle” i-a adus lui Buffon renumele de personalitate centrală în ştiinţele biologice. El s-a situat pe poziţii newtoniene, elaborând o concepţie despre lume bazată pe cauzalitatea fizică şi lipsită de miracole şi pe cronologia biblică. Buffon aduce în obiectivul ştiinţei marile teme ale ştiinţelor naturale, punând sub semnul întrebării cunoştinţele unanim acceptate despre o diversitate de subiecte, de la vârsta cosmosului până la evoluţia speciilor animale.

Biologie, zoologie, geologie, antropologie şi cosmogonie - toate se regăsesc în această viziune de ansamblu a lui Buffon. În plus, el a fost şi un mare stilist, iar opera sa are o considerabilă valoare literară. Maxima sa, repetată adesea -„Geniul este doar o mare aptitudine pentru răbdare" - aminteşte de Isaac Newton.

Georges-Louis Leclerc Buffon s-a născut la 7 septembrie 1707, în Montbard, Burgundia, ca fiu al lui Benjamin Fransois Leclerc şi al lui Anne Cristine Marlin. Familia sa făcea parte din noua burghezie prosperă; Benjamin Buffon a devenit marchiz de Buffon şi de Montbard datorită moştenirii soţiei sale şi a îndeplinit funcţia de consilier al parlamentului Burgundiei.

Georges-Louis şi-a început studiile la Dijon, unde nu s-a distins prin rezultate şcolare deosebite, deşi era pasionat de matematică. Tatăl lui ar fi dorit ca el să se dedice dreptului, dar spre sfârşitul adolescenţei interesul lui Buffon s-a îndreptat spre ştiinţele naturale.

În 1730, după ce a fost implicat într-un duel, Buffon îşi întrerupe brusc studiile şi, pentru o vreme, părăseşte Franţa. Călătoreşte în Elveţia, Italia şi Anglia, unde a fost impresionat şi influenţat de ştiinţa britanică.

Întorcându-se în Franţa la moartea mamei sale, Buffon a aflat cu stupoare că tatăl lui revendica moşia de la Montbard, care ar fi trebuit, de drept, să-i revină lui. Cu toate că Buffon a ieşit victorios din confruntarea juridică ce a urmat, relaţia cu tatăl său a luat sfârşit, iar cei doi nu şi-au mai vorbit niciodată. Acest lucru s-a repercutat favorabil asupra carierei lui Buffon, căci proiectele sale ştiinţifice ar fi rămas nefinalizate dacă n-ar fi avut asigurată independenţa financiară.

La începutul deceniul al patrulea al secolului al XVIII-lea, Buffon a publicat studii despre rezistenţa la tracţiune a cherestelei folosite la construirea navelor de război şi, aplicând teoria probabilităţilor şi calculul diferenţial newtonian, a scris un eseu despre loteria franceză. Prestigiul său a crescut şi în 1734, când a fost ales membru supleant al Academiei Regale (în cele din urmă a devenit membru „plin").

Şase ani mai târziu a devenit membru al Societăţii Regale Britanice. Dar cel mai important pas înainte în cariera sa datează din 1739, când a fost numit director la Jardin du Roi, care presupunea administrarea muzeelor şi a grădinilor regale, precum şi a parcului de animale. Acest post i-a permis să pună în aplicare cel mai ambiţios proiect al său.

„L 'Histoire naturelle, generale et particuliere”, un imens succes editorial pentru acea epocă, constituie, alături de enciclopedia lui Diderot, o piatră de temelie a gândirii iluministe. In primul volum, „Discours sur la maniere d'etudier et de traiter l'histoire naturelle”, Buffon îşi exprimă intenţia de a cerceta întreaga lume naturală, de la formarea şi dezvoltarea pământului până la prezentarea tuturor speciilor de animale care îl populează.

Este semnificativ faptul că Buffon a separat istoria naturală de informaţiile religioase şi a refuzat să recurgă, chiar şi atunci când a făcut speculaţii, la soluţii care presupuneau explicaţii supranaturale sau divine. În această privinţă, el a mers deliberat pe urmele lui Newton. Excluderea lui Dumnezeu şi a gândirii teleologice din istoria naturală constituia un pas necesar pentru o înţelegere ştiinţifică a lumii.
Dintre toate subiectele abordate de Buffon, câteva se remarcă şi astăzi prin relevanţa lor. Menţionăm în primul rând definiţia pe care a dat-o speciilor animale ca „un grup de fiinţe care se reproduc între ele", un criteriu stabilit pe cale experimentală, care se apropie de definiţia folosită în biologia evoluţionistă din secolul XX.

Buffon a fost un oponent al lui Carl Linnaeus, botanistul suedez al cărui sistem de clasificare i se părea artificial. Interesant este faptul că Buffon a ajuns treptat la această teorie a speciilor, renunţând la concepţia nominalistă anterioară conform căreia natura ar fi un vast amestec, pe care oamenii îl ordonează prin ataşarea unor etichete.

Un alt aspect al gândirii lui Buffon care stârneşte şi astăzi interes este viziunea sa asupra vârstei pământului şi speculaţiile sale cosmogonice. După ce mai întâi a avansat cifra de 75 000 de ani, o valoare mult mai mare decât cea îngăduită de relatările biblice, el a presupus ulterior (conform manuscriselor sale) că 3 milioane de ani ar fi de fapt vârsta planetei noastre.

Buffon a elaborat o teorie cosmogonică potrivit căreia pământul s-a format pornind de la o stare gazoasă, şi a argumentat trecerea printr-o serie de epoci care l-au adus în starea de astăzi. După părerea lui, viaţa animală ar fi apărut înainte de formarea continentelor, resturile fosile reprezentând o dovadă în sprijinul acestei afirmaţii.

Nu se poate afirma fără putinţă de tăgadă că Buffon a fost un precursor al geologiei sau biologiei moderne. Părţi importante din opera sa se bazează pe observaţiile şi teoriile altora şi nu a avut clarviziunea lui Darwin în materie de detalii. Dar a efectuat experimente, dintre care unele, recent reproduse, demonstrează clar intenţiile lui ştiinţifice. Influenţa sa asupra ştiinţei şi asupra înţelegerii impactului exercitat de aceasta la nivelul marelui public a fost considerabilă.

În epoca sa, după cum scrie într-o recentă lucrare zoologul şi istoricul Janet Brown, „aproape toate persoanele cultivate îi cunoşteau opera; majoritatea filozofilor şi învăţaţilor care se ocupau de ştiinţele naturale erau de părere că Buffon reuşise să schiţeze itinerarul pe care trebuia să-l urmeze ştiinţa acelui secol". Într-adevăr, influenţa sa este asemănătoare cu cea a lui William Herschel, ale cărui observaţii au fost depăşite între timp, dar care a înrâurit traiectoria istorică a ştiinţei.

Buffon s-a însurat la o vârstă destul de înaintată, în 1752, şi a rămas văduv şaptesprezece ani mai târziu. Din căsătoria sa cu nobila Marie-Fransoise de Saint-Belin au rezultat doi copii, dintre care unul a murit ghilotinat. Buffon a murit la 16 aprilie 1788.