În anii '20 ai secolului XX, în zorii revoluţiei în fizică şi ai teoriei generale a relativităţii elaborate de Albert Einstein, Edwin Hubble, cu ajutorul unor telescoape mai puternice ca oricând, pregătea scena pentru o nouă cosmologie. Astronomii din secolul al XIX-lea catalogaseră stelele şi discutaseră despre evoluţia sistemului solar şi originea Pământului - probleme grupate în conceptul de cosmogonie - dar speculaţiile lor se limitau la Calea Lactee.

O dată cu Hubble, un american din Middle West care lucra în uriaşul observator Mount Wilson din California de Sud, s-au descoperit mii de galaxii diferite şi s-a avansat ipoteza unui univers vast, în expansiune. Descoperirile cele mai importante ale lui Hubble şi care au exercitat o înrâurire covârşitoare reprezintă, după cum consemnează istoricul Robert W. Smith, „un exemplu interesant de influenţă a esteticului asupra cosmologiei". Opera sa „a favorizat manifestarea, în rândul astronomilor şi matematicienilor vremii, a cutezanţei de a discuta şi, în final, de a încerca explicarea întregii istorii a Universului."

Edwin Hubble s-a născut la Marshfield, Missouri, pe 20 noiembrie 1889, din părinţii John Powell Hubble, avocat şi agent de asigurări, şi Virginia Lee James. Familia s-a mutat mai târziu în Wheaton, o suburbie a oraşului Chicago, Illinois, unde Hubble a urmat liceul. A fost un sportiv multilateral, foarte înzestrat şi un elev de excepţie. În 1906 a obţinut o bursă la Universitatea din Chicago.

Deşi a urmat cursuri pregătitoare pentru Drept, dând curs dorinţei tatălui său, a manifestat interes faţă de astronomie şi a frecventat cursurile lui Robert Millikan, un eminent fizician. În 1910 a primit o bursă Rhodes la Queen's College, Oxford. A petrecut trei ani în Anglia, obţinând licenţa în jurisprudenţă. Dar, întors în Statele Unite, după moartea tatălui său, a renunţat la cariera juridică.

A predat vreme de un an limba spaniolă şi matematica la un liceu din New Albany, Indiana, înainte de a se întoarce la Universitatea din Chicago pentru a absolvi cursurile de astronomie şi a-şi lua doctoratul în 1917. Hubble devenise adept al astronomiei aplicate în timpul cercetărilor făcute la observatorul Universităţii Yerkes. Teza sa de doctorat, care avea să prefigureze opera lui viitoare, s-a numit „Investigaţii fotografice asupra nebuloasei Faint".

În 1919, după ce a participat la primul război mondial, Hubble s-a alăturat echipei de la Observatorul Solar Mount Wilson. Marele telescop Hooker, dotat cu o oglindă de 100 de ţoli (aproximativ 2,5 m), confirma importanţa acordată în Statele Unite construirii de instrumente din ce în ce mai puternice. Într-adevăr, performanţele optice ale noilor telescoape au revoluţionat astronomia.

Unul dintre rezultate a fost apariţia, la începutul anilor '20, a unei controverse asupra naturii nebuloaselor - pete luminoase, asemănătoare norilor, ce pot fi observate pe cerul nopţii. Potrivit punctului de vedere exprimat de eminentul Harlow Shapley, nebuloasele reprezentau nori de materie interstelară aflaţi în interiorul Caii Lactee; alte ipoteze, mai radicale, susţineau că ele sunt, de fapt, galaxii independente. Aceste două teorii ilustrau concepţii fundamental diferite asupra structurii universului.

În 1922 Hubble a publicat „Un studiu general asupra nebuloaselor galactice difuze" în care propunea o nouă schemă de clasificare, folosită şi astăzi. Încă şi mai important, în anul următor, pe 4 octombrie, Hubble a identificat câteva stele în nebuloasa Andromeda, una dintre cele mai vechi nebuloase cunoscute. Iniţial, el crezuse că una dintre aceste stele este o novă sau o stea explozivă, dar după compararea cu imagini fotografice mai vechi a identificat-o drept o Cefeidă pulsatilă variabilă.

Ca urmare, Hubble a reuşit să folosească tehnicile consacrate pentru a măsura distanţa la care se afla steaua faţă de Pământ. El a obţinut astfel o cifră -în jurul unui milion de ani-lumină - care depăşea cu mult ceea ce Shapley sugera că ar fi diametrul Căii Lactee. Când a primit de la Hubble veşti despre noile sale descoperiri, Shapley a întins peticul de hârtie unui coleg, spunând: „Aceasta este scrisoarea care mi-a distrus universul".

Cu aceste descoperiri, completate cu alte studii făcute în cursul anului următor, Hubble a pus în mod definitiv capăt dezbaterii: existau galaxii observabile dincolo de Calea Lactee; Universul era cu mult mai vast decât îşi imaginaseră vreodată astronomii.

Cercetările următoare efectuate de Hubble asupra nebuloaselor au avut o şi mai mare importanţă datorită implicaţiilor potenţiale ale teoriei generale a relativităţii, elaborate de Albert Einstein în 1916, în crearea unei noi cosmologii. Relativitatea punea în discuţie dacă universul este fundamental static sau dinamic, în expansiune sau în contracţie. Variabila decisivă, adusă în discuţie de astronomul olandez Willem de Sitter, era caracterul luminii emise de galaxiile îndepărtate.

Dacă Universul este în expansiune, această lumină trebuie să fie „deviată spre roşu", ca un indiciu că galaxiile se îndepărtează de Pământ. Cum această controversă a continuat de-a lungul anilor '20, Hubble şi colegul său, Milton Humason, au efectuat măsurători asupra nebuloaselor îndepărtate şi, adunând datele spectrale, au constatat, într-adevăr, o deviaţie spre roşu. Comunicarea lui Hubble din 1929, „O relaţie între distanţă şi viteza radială la nebuloasele extragalactice", reprezintă o piatră de hotar în istoria astronomiei.

Mai mult, măsurând luminozitatea acestor galaxii, Hubble a demonstrat că „viteza aparentă" a unei galaxii este cu atât mai mare cu cât aceasta e mai îndepărtată. Deşi Hubble s-a abţinut să o spună direct, măsurătorile sale conduceau la concluzia că exista o rată de expansiune a Universului care putea fi calculată folosind ceea ce avea să fie cunoscut ulterior drept „constanta lui Hubble". Derivată din aceasta este „Legea lui Hubble", care exprimă relaţia dintre viteză şi distanţă, V = Hd, unde H este constanta lui Hubble. Valoarea precisă a constantei lui Hubble rămâne şi astăzi sub semnul întrebării.
Iniţial, conceptul de univers în expansiune a întâmpinat rezistenţă.

Albert Einstein, care a crezut o vreme în ideea de univers static - considerând ulterior aceasta drept cea mai serioasă eroare din cariera sa - şi-a schimbat opinia când 1-a vizitat pe Hubble la Mount Wilson şi la California Institute of Technology, în 1931. Declaraţia lui Einstein referitoare la revizuirea opiniei sale a avut efectul „catapultării lui Hubble pe orbita celebrităţii internaţionale", după cum scrie biograful său, Gale Christiansen. Conform unei relatări dintr-un ziar al epocii: „Universul, ca să folosim o exprimare neştiinţifică, [se îndreaptă] infernal spre haos, ignorând legea gravitaţiei, zburând mereu spre exterior, din ce în ce mai repede. Este ca şi cum întregul se rupe şi se precipită în golul fără limite de dincolo. Nimic bun nu poate veni de aici".

Deşi Hubble a dat o nouă interpretare chestiunilor care de atunci au devenit parte a cosmologiei contemporane - spre sfârşitul carierei sale a încercat să determine vârsta universului -, el a evitat în mod deliberat să se angajeze direct în asemenea dispute (În 1936 Hubble a ajuns la concluzia că Universul are vârsta de două miliarde de ani, o cifră care venea în contradicţie cu metodele de datare folosite la vremea aceea.

Două decenii mai târziu s-a descoperit că Hubble a făcut o confuzie între două tipuri de luminozitate a Cefeidelor, şi cifra înaintată de el a fost mărită. Astăzi, deşi estimările magnitudinilor în raport cu Pământul şi cu stelele sunt mult mai bune, vârsta universului continuă să rămână incertă.).

El scria: „Atâta timp cât mijloacele empirice nu sunt epuizate, suntem nevoiţi să traversăm tărâmul de vis al speculaţiilor". Spre deosebire de Arthur Eddington în anii '30 sau de Stephen Hawking în zilele noastre, Hubble a fost celebru fără să fie preocupat de popularizarea ştiinţei. Totuşi, el a publicat „Tărâmul nebuloaselor” pentru publicul neiniţiat în 1936 şi „Abordarea observaţională a cosmologiei” în anul următor. După moartea sa a apărut „Atlasul Hubble al galaxiilor”, iar în 1954 a fost publicată colecţia sa de eseuri „Natura ştiinţei”.

Hubble avea vederi politice conservatoare şi s-a declarat împotriva folosirii armelor nucleare. Conferinţa sa „Războiul care nu trebuie să aibă loc s-a constituit într-o viziune a distrugerii, imaginată de el curând după încheierea celui de-al doilea război mondial.

Celebritatea lui Hubble a adus numeroşi vizitatori la Mount Wilson, el devenind apropiat de intelectuali ca Walter Lippmann sau Aldous Huxley. A conferenţiat în faţa unei audienţe distinse la Carnegie Institution din Washington, D.C., şi a vizitat frecvent Anglia, unde atât el, cât şi soţia sa, Grace, ambii anglofili, se întreţineau cu marii savanţi ai vremii. Printre cunoştinţele sale se numărau staruri de cinema şi persoane din conducerea Hollywood-ului, Hubble şi soţia sa fiind buni prieteni cu Anita Loos, realizatoarea filmului „Bărbaţii preferă blondele”.

Nu întotdeauna evocat cu simpatie de colegii săi, Hubble era considerat de mulţi drept arogant şi antipatic. „Cei mai mulţi, dar numai câţiva vor admite spontan", după părerea lui Timothy Ferris, „că a fost unul dintre cei mai mari astronomi care au trăit vreodată."

Pe de altă parte, Hubble nu numai că 1-a încurajat pe Milton Humason, la început angajat la Mount Wilson ca îngrijitor, să lucreze în astronomie, dar i-a dat girul autorităţii sale în lucrările pe care le-au publicat împreună.

În 1948 Hubble era primul astronom care lucra cu uriaşul telescop de cinci metri Caltech, de la Mount Palomar. Cinci ani mai târziu, la 28 septembrie 1953, avea să moară în urma unui accident vascular cerebral, pe când se pregătea pentru a consacra câteva nopţi observaţiilor.

Numele lui Hubble este legat astăzi nu numai de legile deplasării spre roşu, dar şi de telescopul spaţial Hubble, lansat în 1990. Deşi iniţial au existat o serie de probleme tehnice, după ce a fost reparat, telescopul Hubble a început să transmită pe Pământ imagini remarcabile şi continuă să scruteze adâncul cosmosului mai departe decât oricare alt instrument construit până acum.