Franz Boas este fondatorul antropologiei moderne şi, în acelaşi timp, o figură marcantă a ştiinţei din prima jumătate a secolului XX. De-a lungul unei cariere extraordinar de prolifice, de peste şase decenii, Franz Boas a destrămat viziunea pitorească asupra antropologiei, înlocuind-o cu o concepţie ştiinţifică, operând cu date colectate cu atenţie, animat de scopuri umaniste generoase.

Relativist prin excelenţă şi antiautoritarist, Franz Boas a realizat un demers ştiinţific care constituie una dintre pietrele de temelie ale concepţiei ştiinţifice moderne asupra rasei. Mai mult, importanţa pe care Boas a conferit-o limbii în cultură conferă concepţiilor lui autoritate în dezvoltarea ştiinţelor cognitive.

Boas a fost „unul dintre titanii secolului XIX" afirmă Claude Levi-Strauss, „a cărui operă impune respect nu numai prin cantitate, ci şi prin diversitate: antropologie fizică, lingvistică, etnografie, antropologie, arheologie, mitologie, folclor. Lucrările sale acoperă întregul domeniu al antropologiei. Toate ştiinţele antropologice americane se bazează pe opera lui".

Franz Boas s-a născut pe 9 iulie 1858 în Minden, Westfalia, pe vremea aceea provincie prusacă, în prezent teritoriu german. A fost singurul băiat din cei şase copii ai părinţilor săi, dintre care numai trei au ajuns la vârsta maturităţii; tatăl său, Meier Boas, era cunoscut ca un comerciant prosper, iar mama sa, Sophie, născută Meyer, s-a remarcat printr-o activitate socială bogată, culminând cu fondarea unei grădiniţe locale bazate pe principiile pedagogice ale lui Froebel.

Educat în spiritul liberalismului, Franz s-a dovedit a fi un copil fragil, bolnăvicios. Începând cu anul 1877, a urmat cursurile universităţilor din Heidelberg, Bonn şi Kiel, absolvind în 1881 cu o diplomă în fizică. Disertaţia sa, în domeniul „psihofizicii", trata un subiect legat de percepţia culorilor.

În timpul studiilor, Boas şi-a descoperit înclinaţia spre studiu şi explorare, asemeni compatriotului său de la începutul secolului al XIX-lea, Alexander von Humboldt. În 1883, în vreme ce îşi satisfăcea stagiul militar, Boas a participat la o expediţie printre eschimoşii din insula Baffin, din zona canadiană arctică. Iniţial îşi propusese să alcătuiască o hartă a acelor regiuni, dar ulterior interesul lui s-a îndreptat asupra culturii în ansamblu.

Atras la început de studiul percepţiei ca „înţelegere inteligentă a unui fenomen complex", după cum va scrie mai târziu, atenţia lui avea să fie reţinută de comportamentul uman. „Atunci când, de la geografie, interesul meu a fost canalizat spre etnologie", scria el, „acelaşi interes a predominat." Câţiva ani mai târziu, în 1888, a publicat lucrarea Eschimoşii din zona centrală.

O scurtă călătorie la New York, ce a urmat expediţiei arctice, 1-a impresionat plăcut pe Boas; el a găsit aici o libertate a vieţii intelectuale, stimulatoare prin comparaţie cu viaţa academică germană şi mai puţin influenţată de antisemitism. Prin urmare, după ce predat o perioadă în Germania, a început să lucreze pentru revista Science, devenind un jurnalist prolific. Vreme de câţiva ani a îmbinat articolele de popularizare a ştiinţei cu cercetarea profesională.

În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea a început să se cristalizeze scopul suprem al carierei sale. Boas a îmbrăţişat o carieră universitară pentru a fundamenta antropologia ca disciplină. Timp de patru ani, între 1888 şi 1892, a predat la Universitatea Clark, iar din 1894 a fost numit curator la Field Museum din Chicago. În 1896 a devenit curator asistent la Muzeul American de Istorie Naturală. În timpul exercitării acestei funcţii a condus ambiţioasa expediţie Jessup din Pacificul de Nord, care avea ca obiectiv înţelegerea la un nivel superior a relaţiilor dintre limbă, cultură, tradiţii şi rasă.

În 1899 Boas a fost numit profesor de antropologie la Universitatea din Columbia, post pe care avea să-l ocupe timp de treizeci şi şase de ani. Din această poziţie a putut să exercite o influenţă considerabilă asupra dezvoltării statutului ştiinţific al antropologiei.

Boas intenţiona să-i excludă pe diletanţi şi amatori, propunându-şi totodată să combată orientarea scientistă şi pe cea evoluţionistă, care considerau populaţia europeană drept punctul terminus şi de maximă dezvoltare a civilizaţiei umane. Acordând o mare importanţă datelor cuantificabile în antropologie, Boas a recunoscut, totuşi, că această ştiinţă nu va putea oferi niciodată concluzii la fel de precise ca fizica.

În 1888 Boas a început ceea ce avea să constituie pentru el o muncă de o viaţă: cercetarea de teren cu indienii kwakiutl de pe coasta nordică a Pacificului - în total, a făcut treisprezece călătorii în Columbia Britanică pentru a-i studia. Deşi nu a elaborat o lucrare etnografică definitivă dedicată indienilor kwakiutl, a scris foarte mult despre ei, preconizând un model de cercetare antropologică.

În concepţia lui Boas, triburile primitive trebuie studiate în detaliu, cu colectarea obiectelor realizate manual şi evidenţierea tuturor aspectelor culturale, inclusiv istoria, limba, obiceiurile şi mediul fizic. În plus, Boas a promovat o metodă comparativă care cuprindea şi studiul triburilor vecine, pentru a descoperi informaţii asupra diferenţelor culturale.

Strângerea materialului avea să fie urmată de schiţarea unor principii de bază ce generează legile evoluţiei culturale. Boas a fost criticat uneori pentru vastitatea materialului pe care 1-a strâns, dar fără să-l prelucreze. Totuşi, pasiunea pentru detaliu a influenţat în mare măsură evoluţia studenţilor săi, printre care s-au numărat Margaret Mead, Ruth Benedict şi Ralph Linton.

În 1911 Boas a publicat The Mind of the Primitive Man („Mintea omului primitiv"), o lucrare alcătuită pe baza unor conferinţe memorabile în care ataca noţiunea de rasă „inferioară", atrăgând atenţia asupra fragilităţii caracteristicilor care se presupunea că diferenţiază o rasă de alta. „Mai mult decât oricărui alt antropolog", scrie Marshall Hyatt, „lui [Boas] i se datorează comutarea interesului ştiinţific dinspre darwinismul social către pledoaria pentru egalitatea în drepturi.

Aşa-zişii oameni de ştiinţă n-au mai putut invoca principiile ştiinţifice pentru a-şi demonstra teoriile despre inferioritatea rasei negre. Atacul său îndreptăţit împotriva rasismului şi apărarea drepturilor afro-americanilor au fost caracteristice pentru felul în care Boas a îmbinat activismul social cu activitatea profesională."

Concomitent cu studiul asupra negrilor din America, Boas a realizat o cercetare în domeniul antropologiei privind aşa-zisele „rase cu creier mai mic" care emigrau din Europa în Statele Unite, fiind întâmpinate cu ostilitate de „băştinaşi". Foarte preocupaţi de problemele rasiale, americanii au pus ştiinţa în slujba acestor lupte şi dispute; la cererea Comisiei de Emigrare a Statelor Unite, Boas a întreprins o cercetare asupra familiilor de europeni care au emigrat în SUA.

Folosind metodele obişnuite ale oamenilor de ştiinţă contemporani pentru a măsura presupusele diferenţe interrasiale, Boas a descoperit în grupurile de imigranţi o plasticitate considerabilă care înregistra modificări fizice de-a lungul unei generaţii. De exemplu, măsurând craniul, a constatat că imigranţi cu craniile mai alungite dădeau naştere unor progenituri cu craniile mai scurte după ce ajungeau în SUA.

Deşi nici una dintre măsurătorile lui Boas nu demonstra existenţa unor diferenţe majore între rase, el a putut afirma că „nici măcar caracteristicile care se dovediseră permanente în vechiul mediu n-au mai rămas aceleaşi sub influenţa unui mediu nou". Raportul său ştiinţific, Schimbări ale formei corpului la descendenţii imigranţilor, a fost publicat de către guvernul Statelor Unite în 1911.

Antropologia a devenit un domeniu divers încă din timpul vieţii lui Boas; numeroase alte metodologii şi demersuri şi-au disputat atenţia specialiştilor. Dar influenţa generală a lui Boas şi rolul său în dezvoltarea antropologei ca discurs ştiinţific sunt mai evidente datorită accentului pe care 1-a pus pe analiza lingvistică.

Lucrarea sa Manualul limbilor indo-americane a fost publicată prima dată în 1911, iar concepţiile sale s-au dovedit extrem de fructuoase; Leonard Bloomfield consideră că lui Boas îi aparţine meritul de a fi elaborat „aproape singur, mijloacele descrierii fonetice şi structurale". Boas „a marcat o transformare", afirmă George W. Stocking „în cadrul metodelor şi ipotezelor lingvisticii americane, reprezentând, totodată, un precursor al tradiţiei moderne în lingvistica descriptivă".

Viaţa şi cariera lui Boas au prezentat unele sinuozităţi. Fire blândă şi plăcută, a fost căsătorit cu Mari Krackowizer şi au avut împreună şase copii, dintre care doi au murit înainte de ajunge la maturitate. Soţia sa şi-a pierdut viaţa într-un accident de automobil în 1929.

În timpul primului război mondial, reputaţia lui Boas a avut de suferit, pentru că a refuzat să susţină intrarea Statelor Unite în război. Din cauza acestei atitudini a pierdut funcţia de preşedinte al Asociaţiei Americane de Antroplogie şi, pentru un timp, şi pe cea de membru, fiind reprimit mai târziu.

În ziua de 21 decembrie 1942, Boas a participat la un dineu organizat de Clubul Profesorilor de la Universitatea Columbia în onoarea lui Paul Rivet, un antropolog francez care fugise cu avionul din Franţa aflată sub ocupaţie nazistă. Printre oaspeţi s-au numărat Ruth Benedict şi Ralph Linton.

Claude Levi-Strauss, care a participat şi el, notează că Boas a venit îmbrăcat într-o „blană veche, pe care probabil o avea din timpul expediţiilor sale în ţinuturile eschimoşilor, întreprinse în urmă cu şaizeci de ani". În mijlocul unei discuţii plăcute, Franz Boas s-a stins brusc din viaţă. S-a îndepărtat de masă şi a murit.