Ioan XXIII. (1881-1963). Papă din 1958 pînă la sfîrşitul vieţii.

Bărbatul din conciliul „Vatican II"
„Bunul papa loan" a surprins pe toată lumea; în cinci ani de pontificat, a provocat o revoluţie culturala în Biserică. Angello Roncalli, născut într-o familie de mici agricultori, intra în ordinul religios din convingere.

Modestie şi diplomaţie
Cariera sa se anunţa a fi aceea a unui mic preot de ţară. Dar evenimentele istorice îl propulsează în centrul scenei; printr-un concurs de împrejurări este numit nunţiu apostolic în ţări în care creştinii catolici şi ortodocşi au ciocniri violente. In perioada interbelică încearcă să apropie comunităţile catolice şi ortodoxe din România, Bulgaria, Grecia şi Turcia.

In aceste împrejurări ia conducerea unei fracţiuni progresiste a Bisericii dezvoltînd în predici şi rapoarte ideea ecumenismului, conform căreia apropierea între familiile creştine este voinţa iui Iisus însuşi.

Fără a fi simpatizant al stîngii, nunţiul Roncali, devenit arhiepiscop apoi cardinal, îşi accentuează autoritatea asupra preoţilor progresişti din Biserica italiană. Totuşi, datorită caracterului bonom, nu a fost considerat niciodată periculos de şefii ierarhici.

Şocul Vatican II
Legenda afirmă că a fost ales papă pentru că era bătrîn şi „insignifiant"; colegiul cardinalilor, divizat într-o aripă dreaptă foarte conservatoare şi o parte adeptă a teologiei eliberării, l-ar fi ales pe Roncalli „pînă una, alta".

De fapt, micul papă a făcut repede schimbări în Biserică, reînnoind radical colegiul cardinalilor şi redactînd, una după alta, două enciclice foarte incomode. Imediat, stînga din Biserica europeană şi întreaga Biserică din lumea a treia l-au recunoscut pe papa loan XXIII ca fiind un papă al săracilor şi al libertăţilor regăsite în Biserică.

Pentru a da legitimitate reformei sale, loan XXIII a folosit militanţi creştini şi a încurajat experienţele noi; pentru a încheia cu succes procesul de schimbare, a convocat un conciliu de 2000 de episcopi care, în cursul acelei lungi dezbateri de idei, au definit o nouă Biserică, mai angajată în lume şi orientată în mod hotărît spre valorile păcii şi ale progresului. Lucru nou, după moartea sa, loan XXIII a fost plîns în întreaga lume, şi nu numai de „creştinii de stînga".

Rapiditate
Ioan XXIII a folosit întotdeauna efectul surprizei, poate pentru a nu lăsa timp să reacţioneze aripii conservatoare: conciliul s-a reunit abia la trei ani după ce a fost anunţat (1959) şi a avut patru sesiuni repartizate pe patru ani (1962-1965). A fost deci încheiat de succesorui lui loan XXIII: Paul VI. Cele două enciclice papale Mater et magistra (1961) şi Pace m in Tenis (1963), redactate în secret, au fost publicate simultan în lumea întreagă.

Mulţi creştini progresişti ai epocii îl considerau pe loan XXIII un aliat infiltrat în vîrful cel mai înalt al ierarhiei. Popularitatea sa a fost imensă şi îl respectau chiar pînă şi necredincioşii.