Stalin (1879-1953), pe numele său real Iosif Vissarionovici Djugaşvili, a fost timp de mulţi ani dictatorul Uniunii Sovietice. S-a născut în 1879, în oraşul Gori din Georgia, în Caucaz. Limba lui maternă era gruzina, o limbă foarte diferită de rusa însuşită ulterior, pe care a vorbit-o toată viaţa cu un pronunţat accent gruzin.

Stalin era sărac lipit pământului. Tatăl lui, un cizmar beţiv care îşi zvânta fiul în bătăi, a murit când Iosif avea doar unsprezece ani. În tinereţe, Iosif a urmat cursurile şcolii confesionale din Gori, apoi pe cele ale seminarului teologic din Tiflis. Dar a fost exmatriculat din seminar în 1899, sub acuzaţia de a fi răspândit idei subversive. S-a alăturat mişcării marxiste ilegale, iar în 1903, când partidul s-a scindat, el s-a situat de partea aripii bolşevice.

În perioada care a urmat până la 1917, a fost membru activ al partidului, fiind arestat de cel puţin şase ori. (Dar i s-au administrat pedepse destul de blânde, iar el a reuşit să scape în repetate rânduri, ceea ce nu exclude posibilitatea să fi fost agent al poliţiei.) În această perioadă a adoptat pseudonimul - destul de potrivit - Stalin (Omul de oţel).

Stalin nu a jucat un rol important în timpul revoluţiei comuniste din 1917. Totuşi, el a fost foarte activ în următorii doi ani, iar în 1922 a devenit secretar general al Partidului Comunist. Acest post i-a conferit o mare influenţă în aparatul de partid şi a constituit un atu important în lupta pentru putere care a izbucnit după moartea lui Lenin.

Se ştie că Lenin dorea ca succesorul lui să fie Leon Troţki. De fapt, în testamentul lui politic, Lenin a afirmat că Stalin era prea nemilos şi că ar trebui înlăturat din postul de secretar general. Totuşi, după moartea lui Lenin, la începutul anului 1924, Stalin reuşeşte să facă pierdut testamentul acestuia. Mai mult, Stalin se coalizează cu Lev Kamenev şi Grigori Zinoviev, doi importanţi membri ai Biroului Politic, şi formează o „troică", sau un triumvirat. Împreună, ei îi înving pe Troţki şi pe adepţii acestuia.

Apoi Stalin, un geniu incontestabil al luptei politice, se întoarce împotriva lui Zinoviev şi a lui Kamenev şi îi înlătură. După înfrângerea „opoziţiei de extremă stângă" (adică Troţki, Kamenev, Zinoviev şi adepţii lor), Stalin a adoptat câteva din propunerile importante ale acestora. La scurt timp după aceea, s-a întors împotriva liderilor aripii de dreapta ai Partidului Comunist - aliaţii de până atunci - şi i-a anihilat şi pe ei. La începutul anilor treizeci, era unic dictator al Uniunii Sovietice.

Învestit cu o putere absolută, Stalin a iniţiat o serie de purificări politice începând cu anul 1934. Evenimentul care a dat semnalul acestor purificări l-a constituit asasinarea, pe 1 decembrie 1934, a lui Serghei Kirov, înalt oficial de partid şi unul din consilierii lui Stalin. Se pare că Stalin însuşi a ordonat asasinarea lui Kirov, spre a se descotorosi de el, dar şi fiindcă avea nevoie de un pretext pentru acţiunile sale ulterioare.

În decursul următorilor ani, o mare parte din vechii lideri comunişti dinainte de 1917 şi de sub administraţia lui Lenin au fost executaţi de către Stalin sub acuzaţia de trădare. Mulţi dintre ei au făcut mărturisiri complete în mari procese publice. Era ca şi cum Thomas Jefferson, preşedintele Statelor Unite, ar fi arestat majoritatea semnatarilor Declaraţiei de Independenţă şi ai Constituţiei, i-ar fi acuzat de trădare şi i-ar fi executat după ce şi-ar fi „mărturisit" vina în procese publice. În 1938, omul care a condus primele epurări, Henric Iagoda, a fost şi el trimis în judecată şi executat pe loc, după ce şi-a recunoscut trădarea. Şi succesorul său, Nikolai Iejov, i-a împărtăşit soarta.

Purificările de la jumătatea deceniului al treilea au afectat atât Partidul Comunist, cât şi armata. Acestea nu-i vizau pe anticomunişti sau contrarevoluţionari (ei fuseseră zdrobiţi sub administraţia lui Lenin). Erau, mai degrabă, îndreptate împotriva partidului însuşi. Stalin a fost un ucigaş de comunişti mult mai eficient decât s-a dovedit vreodată poliţia ţaristă. De exemplu, dintre membrii Comitetului Central aleşi în 1934, mai mult de două treimi au fost omorâţi în epurările care au urmat. Evident, Stalin urmărea în primul rând să preîntâmpine instalarea vreunei puteri independente în fruntea ţării.

Folosirea pe scară largă a poliţiei politice şi programul de arestări arbitrare şi de pedepse pe termen lung, în închisori sau lagăre de muncă, pentru oricine ar fi îndrăznit să formuleze vreo obiecţie la adresa conducătorului, a reuşit să aducă populaţia la ascultare. La sfârşitul anilor treizeci, Stalin crease probabil cea mai autoritară dictatură a timpurilor moderne, o structură de guvernare care se insinua în toate aspectele vieţii sociale, anihilând libertăţile civile.

Printre măsurile economice adoptate de Stalin se numără şi colectivizarea forţată a agriculturii, o acţiune extrem de nepopulară care a stârnit nemulţumiri în rândul ţăranilor. La începutul anilor treizeci, din ordinul lui Stalin, milioane de ţărani au fost omorâţi sau lăsaţi să moară de foame, astfel că până la urmă colectivizarea s-a generalizat în lumea satelor.

O altă măsură adoptată de Stalin a constituit-o impunerea unei industrializări rapide a Uniunii Sovietice. Aceasta s-a realizat parţial printr-o serie de „planuri cincinale", iniţiativă preluată ulterior de multe ţări din afara Uniunii Sovietice. În ciuda disfuncţionalităţilor înregistrate, programul de industrializare al lui Stalin a fost, pe termen scurt, un succes. Imensele pierderi materiale suferite în timpul celui de-al doilea război mondial n-au împiedicat Uniunea Sovietică să devină cea de-a doua putere industrială a lumii. (Pe termen lung, însă, politica agricolă şi cea industrială impuse de liderul sovietic au afectat grav economia sovietică.)

În august 1939, Hitler şi Stalin au semnat faimosul lor pact de „neagresiune". După două săptămâni, Hitler invada Polonia dinspre vest, iar după alte câteva săptămâni, Uniunea Sovietică a atacat Polonia dinspre est şi a ocupat jumătatea ei estică. În acelaşi an, Uniunea Sovietică a ameninţat cele trei state baltice independente, Lituania, Estonia şi Letonia, cu invazia armată. Toate trei s-au predat tară luptă şi în cele din urmă au fost anexate la U.R.S.S.

La fel, recurgând la ameninţarea cu forţa, Uniunea Sovietică a acaparat o parte din teritoriul României. Finlanda a refuzat să se supună ameninţării; în urma invaziei sovietice a suferit pierderi teritoriale. Adesea s-a invocat scuza că teritoriul respectiv era necesar pentru apărarea împotriva unui atac prin surprindere din partea Germaniei naziste. Dar după terminarea războiului şi învingerea Germaniei, Stalin nu a renunţat la nici unul din teritoriile cucerite.

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, armatele sovietice ocupau o mare parte a Europei de Est, iar Stalin a profitat de ocazie pentru a instala regimuri comuniste, aservite Uniunii Sovietice, în întreaga zonă. Un guvern marxist a apărut şi în Iugoslavia, dar această ţară nu a devenit un satelit al Uniunii Sovietice, pentru că acolo n-au fost masate trupe sovietice. Pentru a preîntâmpina extinderea exemplului iugoslav, Stalin a iniţiat epurări masive în statele europene satelite. Războiul rece a început imediat după conflagraţia mondială.

Deşi mulţi au încercat să-l pună în seama liderilor occidentali, este cât se poate de clar că războiul rece a fost determinat de politica expansionistă a lui Stalin şi de dorinţa lui expresă de a propaga sistemul comunist - şi puterea sovietică - în întreaga lume. În ianuarie 1953, guvernul sovietic a anunţat arestarea unui grup de doctori sub acuzaţia de a fi atentat la viaţa mai multor demnitari sovietici. O nouă serie de epurări staliniste părea iminentă. Dar pe 5 martie 1953, dictatorul de şaptezeci şi trei de ani a murit în Kremlin, la Moscova. Corpul i-a fost conservat şi pus la loc de cinste, alături de acela al lui Lenin, în mausoleul din Piaţa Roşie. În anii următori, reputaţia lui Stalin a avut mult de suferit. Astăzi, în general, numele lui e pomenit cu oroare, fiind asociat cu acela al unui tiran.

Viaţa de familie a lui Stalin nu a fost prea fericită. S-a căsătorit în 1904, dar după trei ani soţia lui a murit de tuberculoză. Singurul lor copil, Iacob, a căzut prizonier în timpul războiului. Germanii i-au propus un schimb, dar Stalin a refuzat, astfel că lacob şi-a pierdut viaţa într-un lagăr german. În 1919, Stalin s-a recăsătorit. Cea de-a doua soţie a murit în 1932; potrivit versiunii oficiale s-ar fi sinucis, dar circulau zvonuri că ar fi omorât-o chiar Stalin, sau ar fi pus să fie asasinată. Din această a doua căsătorie au rezultat doi copii. Fiul, ofiţer al forţelor aeriene sovietice, a devenit un alcoolic. A murit în 1962. Fiica lui Stalin, Svetlana, a fugit din Uniunea Sovietică, iar în 1967 a ajuns în Statele Unite.

Trăsătura cea mai proeminentă a personalităţii lui Stalin a constituit-o cruzimea. Se pare că nu ar fi manifestat niciodată vreun sentiment de milă. Era o persoană foarte suspicioasă, aproape paranoică. Totuşi, a vădit reale calităţi: energic, perseverent, isteţ, cu o inteligenţă deosebită.

Ca dictator al Uniunii Sovietice, Stalin a influenţat soarta multor oameni vreme de aproximativ un sfert de secol. De fapt, dacă înrâurirea de ansamblu a unui dictator asupra generaţiei proprii ar fi proporţională cu numărul de persoane supravegheate, cu gradul de control asupra indivizilor şi cu timpul cât a rămas la putere, probabil că Stalin ar fi considerat cel mai puternic dictator din istorie. În timpul vieţii sale, Stalin a trimis milioane de persoane la moarte sau în lagăre de muncă forţată, ori i-a omorât prin înfometare. (Nu se poate spune cu exactitate câţi oameni au murit ca urmare a diferitelor lui epurări, dar după un calcul estimativ numărul lor ar fi de circa treizeci de milioane.)

Prin urmare, nu încape nici o îndoială că influenţa pe termen scurt a lui Stalin a fost imensă. Totuşi, ca şi în cazul contemporanului său, Adolf Hitler (cu care este adesea comparat), nu se ştie cât de mare va fi înrâurirea lui permanentă.

În timpul vieţii sale, Stalin a extins graniţele Uniunii Sovietice, a creat un sistem de sateliţi în Europa de Est şi a transformat U.R.S.S. într-o mare putere, cu influenţă în toate zonele globului. Dar în ultimii câţiva ani, imperiul clientelar din Europa de Est s-a prăbuşit, iar Uniunea Sovietică însăşi s-a scindat în cincisprezece state independente.

In timpul vieţii lui Stalin, U.R.S.S. a fost un uriaş stat poliţienesc. Totuşi, după moartea lui, poliţia secretă şi-a restrâns treptat activitatea. Astăzi, ruşii se bucură de mai multe libertăţi individuale decât oricând de-a lungul istoriei.

Programul economic al lui Stalin a derivat din ideile lui Marx şi Lenin. Dar, în timp ce Marx a trasat jaloanele, iar Lenin a făcut muncă de pionierat, Stalin a fost cel care a reuşit să desfiinţeze agricultura şi industria privată din Uniunea Sovietică. Numai că această politică s-a dovedit dezastruoasă şi în prezent este în curs de abandonare completă.

În ciuda acestor lucruri, cred că importanţa globală a lui Stalin este în mare măsură subestimată. Iosif Stalin nu a fost un simplu dictator ahtiat după putere, care a condus o ţară mare timp de douăzeci şi cinci de ani. Prin declanşarea războiului rece, el a dominat istoria întregii lumi timp de mulţi ani după moartea sa. Nici un eveniment al istoriei (nici măcar al doilea război mondial) nu a avut un efect global comparabil cu acela al războiului rece. Acesta nu a angrenat doar Statele Unite şi U.R.S.S. Toate ţările lumii au fost afectate de aspectele diplomatice şi economice ale luptei, iar în multe zone ale globului au izbucnit conflicte. Cursa înarmărilor dintre cele două supraputeri a costat câteva trilioane de dolari. Şi, lucrul cel mai grav, mulţi ani, întreaga lume a trăit sub ameninţarea unui holocaust nuclear, care ar fi putut distruge civilizaţia umană.

Războiul rece a fost înfierat peste tot, majoritatea oamenilor militând pentru terminarea lui. Dar Stalin a exercitat, la câteva decenii după moartea sa, mai multă influenţă asupra lumii decât orice personalitate politică în viaţă. În privinţa lui se confirmă pe deplin zicala potrivit căreia „răul făcut de oameni rămâne şi după ei".

Războiul rece s-a încheiat şi, o dată cu el, şi influenţa nefastă a lui Stalin. Nu trebuie omis faptul că o parte din responsabilitatea crimelor lui Stalin îi revine lui Lenin, care l-a precedat şi i-a pregătit terenul. Stalin a fost unul din titanii istoriei: un geniu crud, care nu va fi dat uitării multă vreme.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment