Faimosul filozof englez John Locke (1632-1704) a fost primul scriitor care a dat o formă coerentă ideilor de bază ale democraţiei constituţionale. Concepţiile lui au avut un puternic impact asupra părinţilor fondatori ai Statelor Unite, ca şi asupra unor filozofi de marcă ai Iluminismului francez. Locke s-a născut în 1632, în Wrington, Anglia.

A studiat la Universitatea Oxford, unde a primit diploma de absolvent în 1656 şi titlul de doctor în 1658. În tinereţe a manifestat un viu interes faţă de ştiinţă, iar la treizeci şi şase de ani a fost ales în Royal Society. A legat o strânsă prietenie cu faimosul chimist Robert Boyle, iar mai târziu cu Isaac Newton. De asemenea, a fost interesat şi de medicină, şi a obţinut o diplomă în acest domeniu, deşi nu a practicat decât ocazional.

Unul din momentele de cotitură ale vieţii sale l-a constituit întâlnirea cu ducele de Shaftesbury. Locke avea să devină secretarul ducelui şi medicul familiei sale. Shaftesbury era un important purtător de cuvânt al ideilor politice liberale, fiind o vreme întemniţat de regele Carol al II-lea din cauza activităţilor lui politice. În 1682, Shaftesbury a fugit în Olanda, unde a murit în anul următor. Locke, care era suspectat din cauza legăturilor sale strânse cu Shaftesbury, s-a refugiat şi el în Olanda, în 1683. A rămas acolo până ce succesorul lui Carol al II-lea, Iacob al II-lea, a fost răsturnat de o revoluţie victorioasă, în 1688. Un an mai târziu Locke s-a întors acasă şi de atunci nu a mai părăsit Anglia. N-a fost căsătorit niciodată. S-a stins din viaţă în 1704.

Cartea care l-a făcut celebru pe Locke, Eseu asupra intelectului omenesc (1690), aborda problema originii, naturii şi limitelor cunoaşterii umane. Punctul lui de vedere este esenţial empiric, iar influenţele lui Francisc Bacon şi Rene Descartes sunt evidente. La rândul lor, ideile lui Locke au influenţat filozofi ca episcopul George Berkeley, David Hume şi Immanuel Kant. Deşi Eseul este cea mai originală operă a lui Locke şi una din faimoasele cărţi clasice ale filozofiei, ea a înrâurit evenimente istorice în mai mică măsură decât scrierile sale politice.

În Scrisoare despre toleranţă (publicată mai întâi anonim, în 1689), Locke a susţinut că statul nu ar trebui să se amestece în practicarea liberă a religiei. Locke nu era primul englez care a sugerat tolerarea sectelor protestante; totuşi, puternicele argumente pe care le-a prezentat în favoarea toleranţei au dus la creşterea sprijinului public pentru această idee. Mai mult, Locke a extins principiul toleranţei şi la necreştini: „...nici păgânii, nici mahomedanii nu ar trebui privaţi de drepturile civile ale naţiunii din cauza religiei lor".

Totuşi, Locke nu-i trata cu aceeaşi toleranţă pe catolici, fiindcă ei dau ascultare unui potentat aflat în străinătate, şi nici pe atei. După standardele actuale, el ar fi considerat foarte intolerant, dar corect este să-l judecăm în contextul epocii în care a trăit. De fapt, argumentele prezentate în favoarea toleranţei religioase au fost mult mai convingătoare pentru cititorii lui decât excepţiile pe care le-a menţionat. Astăzi, parţial datorită scrierilor lui Locke, toleranţa religioasă se extinde şi asupra grupurilor iniţial excluse de el.

O importanţă şi mai mare a avut opera lui Locke Două tratate despre guvernare (1689), în care a prezentat ideile fundamentale ale democraţiei constituţionale liberale. Cartea aceasta a influenţat profund gândirea politică din lumea vorbitorilor de engleză. Locke credea cu tărie că fiecare fiinţă umană posedă drepturi naturale şi că acestea vizau nu numai viaţa şi libertatea personală, dar şi proprietatea. Scopul principal al guvernării, a afirmat Locke, este acela de a proteja persoana şi proprietatea particulară. Acest punct de vedere a fost uneori denumit „teoria guvernului paznic de noapte".

Respingând noţiunea de drept divin al regilor, Locke a susţinut că guvernele sunt investite cu autoritate numai cu consimţământul celor guvernaţi. „Libertatea omului în societate nu este supusă altei puteri legiuitoare decât cea stabilită prin consens în cadrul naţiunii..." Locke a susţinut cu tărie ideea de contract social. Noţiunea a derivat în parte din scrierile unui filozof englez precedent, Thomas Hobbes (1588-1679). Dar, în timp ce Hobbes folosea ideea pentru a justifica absolutismul, în opinia lui Locke contractul social era revocabil: ...Ori de câte ori legiuitorii îndrăznesc să confişte sau să distrugă proprietatea oamenilor, sau să înrobească printr-un act arbitrar, ei intră în conflict cu poporul, care este scutit de orice supunere de aici încolo, având posibilitatea să recurgă la refugiul pe care Domnul l-a lăsat tuturor oamenilor împotriva forţei şi violenţei.

De asemenea, „... poporul dispune de puterea supremă de a înlătura sau schimba legiuitorii când crede că actul legislativ nu justifică încrederea acordată acestora..." Pledoaria lui Locke în formarea dreptului la revoluţie i-a influenţat profund pe Thomas Jefferson şi pe ceilalţi revoluţionari americani.

Deşi era de acord cu principiul separării puterilor, Locke aprecia că legislativul ar trebui să fie superior executivului (şi prin urmare şi puterii judecătoreşti, care era considerată o ramură a executivului). După toate probabilităţile, credinţa lui Locke în supremaţia legislativului l-ar fi determinat să conteste dreptul tribunalelor de a declara actele legislative neconstituţionale.

Deşi Locke a crezut cu fermitate în principiul conducerii majorităţii, el a subliniat clar că un guvern nu dispune de puteri nelimitate. Majoritatea nu trebuie să nesocotească drepturile naturale ale oamenilor, nici nu are dreptul să-i priveze de dreptul lor la proprietate. Un guvern nu poate să preia o proprietate în mod legal decât cu acordul celui guvernat. În America, această idee a fost exprimată prin sloganul No taxation without representation (Să nu se perceapă impozite dacă nu se respectă drepturile politice.)

Afirmaţiile de mai sus conduc la concluzia că Locke a prefigurat practic toate ideile Revoluţiei americane cu aproape un secol înaintea acestui eveniment. În special influenţa lui asupra lui Thomas Jefferson este covârşitoare. Ideile lui Locke au pătruns şi în Europa continentală - mai ales în Franţa, unde au avut un efect indirect asupra Revoluţiei franceze şi a Declaraţiei Drepturilor Omului din Franţa. Deşi personalităţi ca Voltaire şi Thomas Jefferson sunt mult mai celebre ca Locke, scrierile filozofului englez le-au precedat pe ale lor şi le-au influenţat în mare măsură.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment