Chimistul şi biologul francez Louis Pasteur (1822-1895) este recunoscut în general ca cea mai importantă personalitate din istoria medicinei. Pasteur a avut numeroase contribuţii la dezvoltarea ştiinţei, dar renumele lui se datorează în primul rând faptului că a susţinut teoria microbiană a bolilor şi a pus la punct tehnica inoculării preventive.

Pasteur s-a născut în 1822, la Dole, în estul Franţei. Ca student la Paris, a studiat ştiinţele. Geniul său nu s-a manifestat în timpul studenţiei. De fapt, unul dintre profesori l-a catalogat drept „mediocru" la chimie. Cu toate acestea, după ce şi-a luat doctoratul în 1847, Pasteur a demonstrat în scurt timp că aprecierea profesorului său fusese eronată. În urma cercetărilor asupra izomerilor acidului tartric şi-a câştigat reputaţia de chimist renumit pe vremea când avea numai douăzeci şi şase de ani.

Apoi şi-a îndreptat atenţia asupra studiului fermentaţiei şi a arătat că procesul se datorează acţiunii unui anumit tip de microorganisme. El a mai demonstrat că prezenţa anumitor specii de microorganisme poate produce apariţia unor produse nedorite în băuturile nefermentate. Aceasta l-a condus în scurt timp la ideea că unele specii de microorganisme pot avea aceleaşi efecte atât asupra oamenilor, cât şi a animalelor.

Pasteur nu a fost primul autor al teoriei microbiene a bolilor. Ipoteze similare fuseseră avansate anterior de către Girolamo Fracastoro, Friedrich Henle şi alţii. Dar Pasteur a fost cel care a susţinut cu tărie această teorie, în sprijinul căreia a prezentat numeroase experimente şi demonstraţii, reuşind astfel să convingă comunitatea ştiinţifică de corectitudinea teoriei microbiene.

Dacă bolile erau provocate de microbi, părea logic să se presupună că bolile puteau fi evitate prin prevenirea pătrunderii germenilor dăunători în organismul uman. În consecinţă, Pasteur a subliniat importanţa adoptării de către medici a unor metode antiseptice şi l-a determinat pe Joseph Lister să introducă metodele antiseptice în practica chirurgicală.

Bacteriile dăunătoare pot pătrunde în organismul uman prin intermediul alimentelor şi băuturilor. Pasteur a pus la punct o tehnică (denumită pasteurizare) de distrugere a microorganismelor din băuturi. Acolo unde a fost aplicată, această metodă a contribuit la eliminarea laptelui contaminat dintre sursele de infecţie.

În jurul vârstei de cincizeci şi cinci de ani, Pasteur şi-a îndreptat atenţia spre studiul antraxului, o boală infecţioasă gravă care atacă vitele şi multe alte animale, inclusiv oamenii. Pasteur a reuşit să demonstreze că boala era provocată de o anumită specie de bacterii. Mult mai important a fost însă faptul că a pus la punct o tehnică de producere a unei varietăţi mai slabe a bacilului de antrax.

Injectată la vaci, această varietate produce o formă benignă a bolii, care nu este fatală, însă permite animalelor să dezvolte imunitate la formele clasice de antrax. Demonstraţia publică a eficacităţii acestei tehnici de imunizare a vitelor împotriva antraxului a provocat o mare agitaţie. Lumea şi-a dat seama că această metodă generală poate fi aplicată la prevenirea multor alte boli contagioase.

Pasteur însuşi, în cea mai celebră realizare personală a sa, a elaborat o tehnică de inoculare a oamenilor împotriva temutei boli a turbării. Alţi oameni de ştiinţă, aplicând ideile de bază ale lui Pasteur, au obţinut ulterior vaccinuri împotriva a numeroase alte boli grave, cum ar fi tifosul epidemic şi poliomielita.

Pasteur, care era înzestrat cu o neobişnuită capacitate de muncă, a obţinut şi o serie de realizări mai puţin importante, dar la fel de utile. Experimentele sale au demonstrat în mod convingător că microorganismele nu apar prin generaţie spontană. Pasteur a mai descoperit şi fenomenul anaerobiozei, reprezentând capacitatea anumitor microorganisme de a trăi în absenţa aerului sau a oxigenului liber.

Rezultatele cercetărilor efectuate de Pasteur în domeniul bolilor viermilor de mătase au avut o mare valoare comercială. Printre alte realizări ale sale s-a numărat crearea unui vaccin pentru prevenirea holerei păsărilor, o boală care atacă păsările de curte. Pasteur a murit în 1895, în apropiere de Paris.
Se face adeseori comparaţia între Pasteur şi Edward Jenner, medicul englez care a realizat un vaccin împotriva variolei.

Deşi activitatea lui Jenner s-a desfăşurat cu mai bine de optzeci de ani înaintea lui Pasteur, eu îl consider pe Jenner mult mai puţin important deoarece metoda sa de imunizare s-a dovedit eficientă doar în cazul unei singure boli, în vreme ce metodele lui Pasteur au putut fi aplicate la prevenirea unui mare număr de maladii.

Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, în multe ţări ale lumii speranţa de viaţă aproape că s-a dublat. Această creştere fără precedent a duratei vieţii omeneşti a avut probabil un efect mai puternic asupra existenţei de zi cu zi decât oricare altă dezvoltare din întreaga istorie a speciei umane. Se poate spune că ştiinţa şi medicina modernă ne-au dăruit, fiecăruia dintre noi, cei care trăim astăzi, practic o a doua viaţă. Contribuţiile lui Pasteur sunt atât de fundamentale, încît nu încape nici o îndoială că lui îi revine meritul principal pentru scăderea ratei mortalităţii care s-a produs în secolul al XlX-lea.