Ludovic XIV "cel Mare" (1638-1715). Rege al Frantei din 1661 pina la sfirsitul vietii.

„Rege Soare" pentru unii, „teroarea Europei" pentru altii
Continuind opera lui Richelieu, Ludovic XIV a facut din secolul al XVII-lea unul al apogeului economic, militar si cultural al Frantei. A murit insa urit de poporul sau.

Ajuns la putere in imprejurari dificile dupa tulburarile Frondei, Ludovic XIV era obligat sa adune in jurul sau toate energiile tarii pentru a-si satisface marea ambitie, aceea de a deveni stapinul Europei.

Si-a organizat puterea in jurul unor mari cauze: construirea unei economii, extinderea teritoriala, supunerea protestantilor francezi si seducerea nobilimii franceze si europene gratie modelului fastuos al curtii de la Versailles.

Ralierea claselor de mijloc
Sub Richelieu, Mazarin apoi Ludovic XIV, viata taranilor, care constituia marea parte a populatiei franceze, nu a fost decit o lunga si teribila mizerie: razboaie interioare si razmerite inecate in singe, recolte devastate de trupe de soldati, impozite zdrobitoare si foamete endemica au transformat taranii intr-o plebe mizerabila incapabila de alte reactii decit revolte sporadice fara viitor numite „jacquerii".

In ciuda eforturilor facute de Coflbert, tara reala a ramas foarte saraca: doar burghezia oraselor a profitat de redresarea economica si de cuceririle teritoriale. Astfel, Ludovic XIV si-a cistigat clasele de mijloc, carora le-a dat speranta de a obtine intr-o buna zi statutul dorit de nobilimea de singe.

Insa Regele Soare nu a stralucit niciodata in inima supusilor sai cei mai saraci: ei nu au primit nici un drept politic suplimentar si si-au pierdut libertatea cultului dupa revocarea, in 1685, a edictului de la Nantes adoptat de Henric IV; pe deasupra, pretul singelui platit in cursul razboaielor straine slabeste durabil demografia tarii.

Totusi abilitatea lui Colbert, ministru favorabil cauzei mercantismului (ca si predecesorul sau Sully, consilier al lui Henric IV), a permis Frantei sa reconstituie o industrie fragilizata de tulburarile interioare. Paralel, aceasta politica, orientata spre sprijinirea de catre stat a comertului, a cistigat favorurile burgheziei urbane si ale proprietarilor funciari: coloniile intarite si protectionismul vamal au imbogatit numerosi negustori si intreprinzatori.

Supunerea protestantilor
Ludovic XIV si-a insusit teoria lui Carol Quintul, potrivit careia nici o natiune nu putea fi puternica fara un liant religios intemeiat solid pe o credinta unica. Pentru aceasta, a atitat cearta, pe cale totusi de a se potoli: hughenotii au obtinut libertatea cultului lor in orasele mici si la tara; refugiati adesea in tinuturile salbatice din sud si provinciile de frontiera, ei aveau totusi un rol economic considerabil; de cele mai multe ori, viziunea lor asupra lumii facea din ei cetateni dinamici si deosebit de utili prosperitatii comune. Revocarea Edictului de la Nantes a fost marea eroare a primei jumatati a domniei lui Ludovic XIV.

Ea a provocat exodul masiv al protestantilor catre tarile vecine, dupa cumplite masacre; insa revolta calvinistilor care a izbucnit in Cevennes s-a terminat abia in 1705. Ea a facut atitia morti incit una din regiunile cele mai dens populate din sudul Frantei este astazi un desert.

Atingerea „frontierelor naturale"
Visul lui Richelieu a fost in fapt indeplinit prin neincetatele razboaie de agresiune purtate de Ludovic XIV impotriva vecinilor sai din sud si din nord. In timpul domniei sale, suveranul a transformat in cauza nationala cucerirea Flandrei, Alsaciei si Franche-Comte.

Dupa nenumarate infringeri urmate de victorii nu mai putun rasunatoare, aceste razboaie, purtate de generali si de strategi straluciti, au desenat harta Frantei actuale.

Ludovic XIV a stiut sa se inconjoare cu citiva consilieri eficienti in domeniul militar: Louvois a reusit sa reorganizeze total armata, care a devenit un model pentru toata Europa; Vauban a desenat cele mai inexpugnabile fortarete si a cucerit de la dusman toate cetatile pe care le-a asediat. Lionne a permis diplomatiei agresive a lui Ludovic XIV sa evite cele mai rele catastrofe pentru tara: uneori, tratativele au fost semnate in ultimul moment, salvind situatii extrem de dificile.

Domesticirea nobilimii
Ludovic XIV, care detesta seniorii feudali a caror comploturi si turbulenta ii amenintasera neincetat viata in copilarie, a cautat un mijloc pentru a-i neutraliza; a pus sa fie construit, cu mari cheltuieli, un palat somptuos la Versailles. Eticheta pe care a impus-o curtii i-a transformat, timp de vreo douazeci de ani, pe arogantii duelgii mustaciosi si bataiosi in mici marchizi pudrati disputindu-si onoarea de a intinde Regelui Soare o fiola cu apa de colonie.

Luxul acesta seducea nobilimea din intreaga Europa. Cultura franceza a devenit atit de dominanta, chiar si in Germania, incit fiecare din micii regi germani a impus curtii sale manierele pariziene.
Renumele Frantei dateaza din aceasta epoca: sfint tinut al dragostei, al luxului si al culturii, tara a devenit un model de civilizatie.

Favoritii
Intr-o tara in care dragostea era inaltata la rangul de specialitate nationala, Ludovic XIV a urmat calea trasata de Henric IV, ale carui aventuri au amuzat intreaga Franta. Ludovic XIV a avut numeroase amante, fara ca supusii sai sa-i poarte pica pentru asta. Favoritele sale, cunoscute in toata Europa pentru frumusetea lor, participau de altfel la stralucirea internationala a curtii de la Versaille. Doamna de La Valliere, doamna de Montespan si doamna de Maintenon lansau moda pentru in-treaga lume.

Clasicismul francez
Aura culturala a Frantei a insotit extinderea teritoriului sau, apoi a depasit cu mult cadrul cuceririlor teritoriale. Limba franceza s-a impus gratie marilor autori: elitele straine vorbeau franceza inainte de a o cunoaste pe cea a supusilor lor. Extraordinarul castel de laVersailIes a fost pretutindeni imitat.

Apogeul militar si politic al Frantei si-a stabilit dominatia culturala si se poate afirma ca aceasta din urma a fost unul din elementele politicii externe a tarii sub domnia Regelui Soare.