Martin Luther (1483-1546). Om al bisericii german.

Reforma şi revoluţia
Şi-a pus talentele de polemist în serviciul unei teologii simple şi radicale, antrenând Germania într-o mişcare contestatară care a depăşit de departe cadrul religios.

Anticlericalismul european a luat o formă ascuţită şi, pentru prima oară, victorioasă în Germania Renaşterii graţie spiritului combativ al lui Martin Luther. După Canossa şi umilirea împăratului german de către papa Grigore VI, spiritul naţionalist care începea să apară în ţară a luat drept ţintă privilegiată moralitatea îndoielnică a înalţilor clerici catolici. Aroganţa nobililor şi privilegiile considerabile acordate feţelor bisericeşti în general (pe cînd ţăranii duceau o existenţă mizerabilă) au dat o dimensiune socială contestaţiilor.

Reforma a mobilizat deci, între 1517 şi 1555, întreaga Germanie împotriva papalităţii şi a reprezentantului său spaniol Carol Quintul. în totalitatea sa, societatea Sfîntului Imperiu Roman Germanic a fost bulversată în totalitate de apelurile lui Luther şi ale partizanilor săi. Cărturarii au lansat mişcarea care a fost urmată de o imensă jacquerie care a însângerat ţara. După ce au înfrânt rebeliunea ţăranilor, prinţii germani s-au întors împotriva tutelei lui Carol Quintul şi, la capătul unui război de noua ani, au obţinut autonomia politică şi religioasă.

Cu preţul unei schisme definitive, naţiunea germană s-a constituit în numele credinţei contra monarhiilor prădalnice din sud.

Dincolo de simpla divergenţă religioasă, pamfletele lui Luther au dus, în cele din urmă, la o fractură politică profundă a Europei.

Revolta cărturarilor
Trăind în mijlocul clericilor „modernişti" ai universităţilor din Erkfurt, unde a studiat, şi din Wittenberg, Martin Luther a găsit acolo sprijinul necesar pentru protestul său: la fel ca toţi umaniştii din acel timp, el se îndoia de sinceritatea demnitarilor bisericii şi de valoarea iertării şi de indulgenţele lor. Nu credea nici în purgatoriu şi nu prea visa la sfinţi şi la Fecioara Măria.

Vedea în Scripturi numai o regulă morală solidă, iar în credinţă, adevărata mântuire. Această simplitate doctrinală a fost rapid împărtăşită de colegii şi studenţii săi; dispunând de o catedră de teologie la Universitatea din Wittenberg, Luther s-a hotărât să se folosească de mijloace moderne de comunicaţie pentru a-şi populariza ideile. Iată de ce, în 1517, Luther a înscris pe uşile instituţiei cele 95 de teze ale sale, în latină şi apoi în germană, pentru a-i chema pe toţi cărturarii la o reflecţie critică asupra practicilor imorale ale ierarhiei „papiste".

Condamnarea severă a sistemului indulgenţelor a întâmpinat un ecou foarte favorabil în mediile intelectuale, deseori obsedate de exigenţe de rigoare teoretică şi etică. în paralel, colectarea sumelor indulgenţelor papale era percepută ca un fel de taxă suplimentară şi clasele de mijloc din oraşe, ca şi o parte a aristocraţiei, nu vroiau să finanţeze construcţia unei bazilici la Roma.

Anul următor, Luther a replicat la ameninţările de a fi excomunicat sau ars pe rug prin rezoluţiile sale, în care a folosit pentru prima dată cuvântul „reformă" în mod oficial. Luni de zile, Luther a redactat pamflete agresive în care amesteca consideraţii metafizice, chemări la nesupunere şi discursuri naţionaliste. Violenţa elocvenţei sale înflăcărate subjuga mulţimile de studenţi.

În 1519, când Luther s-a dus la Leipzig pentru o dezbatere publică împotriva profesorului Eck, el era însoţit de 200 de studenţi înarmaţi. în piaţa din faţa bisericii, mulţimea de gu-ră-cască punea să i se traducă dezbaterile (care se desfăşurau în latină) şi aplauda puternic.

Luther nu a cedat şi arţagul l-a făcut şi mai celebru: când bula papală conţinând excomunicarea sa a ajuns la Wittenberg, a organizat un auto-dafe şi a aruncat un exemplar din documentul oficial în foc, în timp ce studenţii înteţeau flăcările cu cărţi luate din biblioteca unei mănăstiri vecine...

Difuzarea operelor sale prin intermediul tiparului a făcut din călugărul combatant eroul naţional al cărturarilor germani: scrierile sale teoretice, publicate în latină, au fost răspândite în toate universităţile ; pamfletele sale în germană erau citite în public chiar şi în cârciumi. Pentru a desăvârşi aceasta gigantă campanie „promoţională", cum i-am spune azi, Luther a publicat, cu un preţ redus, traducerea sa în germană a Evangheliilor, text imediat condamnat de papalitate.

Aprobat de însuşi Erasmus şi de alţi cărturari celebri (Philippe Schwarzerd, zis Me-lanchthon, şi Ulrich de Hutten), Luther a devenit liderul unei mişcări de rebeliune fundamentalistă ale cărei teze egalitare urmau să depăşească cu mult cadrul universităţilor, înflacărînd satele şi oraşele germane.

Răscoala ţăranilor
Jacqueria a izbucnit în sate din cauze diferite: în oraşele universitare, şiruri de studenţi sărbătoreau cu bucurie refuzul provocator al lui Luther în faţa lui Carol Quintul şi a trimişilor papei. în oraşe, câţiva burghezi se alăturaseră mulţimii cărturarilor rebeli care ardeau bibliotecile, devastau mănăstirile sau perturbau liturghiile catolice.

În sate, cei blestemaţi să muncească pământul german s-au revoltat împotriva taxelor senioriale şi a privilegiilor ecleziastice. Primele tulburări importante au avut loc la începutul anului 1522. Soldaţii imperiali trăgeau cu tunul în mulţime şi ţăranii, la rândul lor, ardeau castelele şi jefuiau mănăstirile. Sprijiniţi de câţiva preoţi care făcuseră o lectură radicală a chemărilor iui Luther la revoltă, o mulţime de cete de ţărani au organizat o altă societate, practicând un fel de comunism biblic, riguros şi sobru în acelaşi timp, pe ruinele vechii feudalităţi. Represiunea a fost îngrozitoare. Prinţii protestanţi, care îl sprijiniseră pe Luther şi Melanchthon în cadrul luptei naţionale, nu puteau să accepte o revoluţie socială.

Ameninţat cu moartea, depăşit de o mişcare contestatară pe care o dorea spirituală dar care luase forma unei reforme agrare, Luther a publicat mai multe clarificări apropo de răscoala ţărănească. Aceste dezminţiri, care erau o dezaprobare clară a mişcărilor ţărăneşti, au permis aristocraţilor să organizeze represalii de masă împotriva săracilor răsculaţi.

În acest moment, aura lui Luther s-a şters în mediile rurale; a fost poreclit în curând doctorul Lugner (doctor „Mincinos") şi când fostul călugăr rebel i-a chemat pe junkeri să „folosească spada" împotriva anabaptiştilor, toţi ţăranii săraci din sate au înţeles că rebeliunea protestantă nu le va mai aduce nici un câştig. Iobagi erau, iobagi aveau să rămână.

Revolta prinţilor
Nobililor germani le-au trebuit aproape cincisprezece ani pentru a stinge incendiul provocat de jacqueriile declanşate de excomunicarea lui Luther. în 1535, ţăranii înfrânţi se întorseseră la câmpurile lor. A fost nevoie de încă vreo cincisprezece ani pentru ca prinţii germani să-i adune din nou pe locuitorii oraşelor şi pe ţărani la o nouă luptă împotriva împăratului catolic.

Între 1546 şi 1555, data la care Carol Quintul a fost de acord să semneze pacea de la Augsburg, un adevărat război de eliberare naţională a mobilizat energiile Germaniei în numele învăţăturilor lui Luther. Acesta murise în 1546, la începutul conflictului, fără să fi văzut efectele concrete ale „furiei" sale din 1517: schisma efectivă cu Roma, adoptarea doctrinei lui Luther în Germania, Elveţia şi în ţările scandinave şi apariţia unei naţiuni germane la a cărei unificare lingvistică contribuise prin traducerea Bibliei.

Protestant
Cuvîntul nu a fost inventat de Luther însuşi, care nu a ştiut niciodată, în timpul vieţii, de existenţa unei biserici protestante; se pare că această mişcare, lansată de contestarea luterană, a fost numită astfel cu ocazia dietei de la Spire, în 1529; Carol Quintul a proclamat interzicerea oricăror inovaţii teologice în imperiul său; câţiva reprezentanţi germani s-au ridicat şi au formulat un „protest" oficial, Cuvîntul a rămas.

„Răspunsul de la Worms"
Pentru a calma spiritele şi a obţine retractarea lui Luther, Carol Quintul a asistat în persoană la procesul la care călugărul a fost acuzat, în cadrul dietei de la Worms.

Somat să-şi recunoască greşeala în douăzeci şi patru de ore, pe 18 aprilie 1521, Luther a răspuns în faţa împăratului stupefiat: „Conştiinţa mea e stăpânită de cuvântul lui Dumnezeu. Nu pot şi nici nu vreau să retractez, căci să merg împotriva conştiinţei mele nu este nici drept, nici sigur. Amin". împăratul s-a ridicat şi a ieşit. A revenit a doua zi cu un text care îl condamna cu fermitate pe Luther. Declaraţia se termina astfel: „Cărţile sale trebuie să fie şterse din memoria oamenilor..."

Luther şi revoluţia socială
În mai 1525, Luther a pus să se tipărească un pamflet: împotriva hoardelor ţăranilor răsculaţi. Putem citi aici: „Toţi cei care pot să lovească, să înjunghie şi să omoare, în secret sau pe faţă, să ia aminte că nimic nu poate fi mai veninos, mai periculos sau mai diabolic decât un rebel. E drept să fie omorât un câine turbat; dacă nu este lovit, vă va muşca şi va muşca toată ţara." Condamnând modul nedrept în care au fost împărţite pământurile senioriale, Luther adăuga mai departe: „în Scriptură nu se vorbeşte de punerea bunurilor în comun, pe care o practică azi ţăranii noştri smintiţi şi înfuriaţi.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment