Nicolae Titulescu (1882-1941) a ocupat, timp de aproape patru decenii, un loc de frunte în viaţa publică a României şi a devenit, între cele două războaie mondiale, una din personalităţile proeminente ale vieţii internaţionale.

Titulescu s-a născut la 4/16 martie 1882 la Craiova, unde a urmat cursurile primare şi liceale, obţinând în 1900 premiul de onoare la bacalaureat. În anii următori a studiat dreptul la Paris, remarcându-se ca un student strălucit. După revenirea în ţară, a fost numit, la 22 de ani, profesor suplinitor la Universitatea din Iaşi, pentru ca în 1909 să fie titularizat profesor de drept civil la Universitatea din Bucureşti.

Activitatea sa politică a început în 1912, anul alegerii sale ca deputat în Parlament. Peste cinci ani avea să obţină primul său mandat ministerial - la finanţe. La începutul anului 1918 a plecat la Paris, unde a participat, ca membru al delegaţiei române, la Conferinţa de Pace. La întoarcerea în ţară, va deţine - pentru câteva luni - al doilea mandat ca ministru de finanţe, iar în 1922 va fi numit ministru plenipotenţiar al României la Londra.

În 1927 i se încredinţează, pentru prima dată, conducerea Ministerului Afacerilor Străine, dar numai până în anul următor, când se va întoarce la postul de la Londra, de unde va continua să urmărească desfăşurarea evenimentelor europene şi să participe la toate marile negocieri internaţionale, având şi calitatea de reprezentant al României la Societatea Naţiunilor. În toamna anului 1930 a fost ales preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor, în semn de recunoaştere a marelui prestigiu de care se bucura pe plan internaţional.

Contrar practicii obişnuite a Adunării generale, de a nu reînnoi mandatul anual al preşedintelui său, Nicolae Titulescu avea să fie reales ca preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor în 1931, datorită activităţii sale neobosite în această funcţie.

În 1932 a revenit la conducerea Ministerului de Externe, unde se va menţine până în 1936.
Calităţile sale erau cu totul excepţionale: orator pasionat şi convingător - care excela prin logică, precizie, eleganţă; diplomat abil - apărător constant al intereselor româneşti, dar şi al păcii internaţionale. într-o vreme ce a consacrat numeroase personalităţi politice (Briand, Herriot, Barthou, Paul-Boncour), Titulescu îşi câştigase renumele unuia dintre cei mai prestigioşi oratori ai timpului său. Un scriitor francez îl considera chiar cel mai mare orator de limbă franceză.

Titulescu era supranumit „academicianul păcii", „ministrul Europei", „tribunul păcii", iar A. Frangulis, preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale, evocîndu-l pe Titulescu îl caracteriza drept „o siluetă legendară a congreselor şi reuniunilor internaţionale". De altfel, Nicolae Titulescu s-a numărat printre membrii fondatori ai Academiei Diplomatice Internaţionale din Paris.

Academia s-a înfiinţat la 26 noiembrie 1926, iar la 7 ianuarie 1927, la propunerea Biroului constitutiv, Nicolae Titulescu, ministru al României la Londra în aceea perioadă, a fost ales vicepreşedinte al acestei importante instituţii internaţionale. Mai târziu, în 1934, a devenit preşedinte al Academiei, şi în această calitate a prezentat, de-a lungul anilor, la sesiunile anuale, importante expuneri pe teme de mare interes, cum ar fi: problematica minorităţilor, securitatea colectivă, Europa unită, indivizibilitatea păcii, principiul neagresiunii etc.

În 1942, la scurt timp după moartea sa, ce a survenit la Cannes, în 17 martie 1941, W. Steed - cel ce fusese titularul catedrei la secţia română de la King's College din Londra, creată în 1924 la sugestia lui Titulescu - afirma că Nicolae Titulescu, om de „extremă inteligenţă" şi cu un farmec inefabil, avea două dominante: devoţiunea faţă de România şi devotamentul faţă de cauza generală a „păcii europene".

În concepţia lui Nicolae Titulescu privind desfăşurarea relaţiilor internaţionale şi rolul dreptului internaţional în viaţa naţiunilor, pacea reprezintă elementul central de referinţă, premisa şi scopul dezvoltării armonioase a tuturor statelor, motivaţia şi factorul dinamic ce stă la baza acţiunii progresului. „Pacea - scria N. Titulescu în celebrul său discurs rostit în Reichstag în 1929, Dinamica Păcii - este un fenomen de mişcare. Ea este ceva viu care se înfăptuieşte treptat. Pacea nu este nici odihnă, nici delăsare. Pacea este numai un scop, o direcţie."

Iubitor de pace, în asemenea măsuri încît ajunsese să afirme că inclusiv drepturile fireşti ale ţării sale trebuie validate prin bună înţelegere, şi nu prin mijlocirea spadei, el s-a dovedit un critic acerb şi un adversar neînduplecat al oricărei politici aventuriste, care-şi propunea să răpească ceea ce aparţinea altora. Titulescu a definit fără nici un echivoc duşmanii României şi ai săi.

Aceştia nu erau ţări sau popoare anume, ci iredentismul şi revizionismul, încălcarea suveranităţilor consfinţite prin tratatele de pace, nesocotirea aspiraţiei spre înţelegere şi colaborare. S-a străduit - cu aceeaşi lipsă de echivoc - să găsească şi să pună în practică soluţiile capabile să contracareze uneltirile adepţilor agresiunii. Înţelegând, ca puţini alţii în epocă, că cimentarea relaţiilor de prietenie şi bună vecinătate reprezintă cea mai solidă garanţie a păcii, a încurajat eforturile de constituire, menţinere şi consolidare a Micii înţelegeri şi înţelegerii Balcanice.

La 7 martie 1992, Nicolae Titulescu „s-a întors acasă", pentru a odihni în pământul înaintaşilor. Cel care şi-a pus întreaga fiinţă în slujba afirmării României, cel care a străbătut lumea în lung şi în lat pentru a o face cunoscută şi a-i apăra interesele perene a venit să se aşeze, asemenea tuturor eroilor neamului, la temelia edificiului pe care l-a durat fără tihnă.

Bucureştiul a fost însă doar un popas în drumul său către plaiurile transilvănene din inima cărora şi-a dorit să vegheze de-a pururi asupra destinelor ţării. Dar să-l lăsăm pe Titulescu însuşi să ne explice de ce s-a oprit asupra Braşovului. Citatul este desprins dintr-un discurs ţinut în 1915: "Ardealul nu e numai inima României politice; priviţi harta: Ardealul e inima României geografice. Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făcut neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa".

Din păcate, idealul căruia Titulescu i-a închinat întreaga viaţă - menţinerea păcii între naţiuni - nu a putut fi realizat în timpul vieţii sale, moartea sa, departe de ţară, survenind în perioada crâncenă a celei mai mari conflagraţii mondiale pe care Titulescu, ca om, ca diplomat, încercase să o preîntâmpine.

Din perspectiva timpului, se poate afirma că Nicolae Titulescu a promovat o politică externă consecventă şi principială, ce se înscrie pe o linie de continuitate a concepţiei poporului român privind propria sa implicare în familia naţiunilor.

În Cuvântul înainte al cărţii sale, „Politica externă a României", elaborată în 1937 şi publicată de Fundaţia Europeană Titulescu în România în 1994, este citat marele publicist Raymond Cartier, care scria „Ti-tu-les-cu! Cele patru silabe ale numelui său sonor au umplut istoria diplomatică de după război. El a fost unul din marii oameni ai României, unul dintre marii oameni ai Micii Înţelegeri, unul dintre marii oameni ai Genevei şi, pentru a spune totul, unul dintre marii oameni ai Europei".

Aceste cuvinte sintetizează prestigiul enorm de care se bucura Titulescu în epoca sa şi rolul excepţional pe care l-a jucat într-o perioadă extrem de complicată a istoriei europene şi mondiale.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment