Oliver Cromwell (1599-1658), strălucitul conducător militar care a dus spre victorie forţele Parlamentului în războiul civil englez, este omul căruia îi revine în cea mai mare măsură meritul pentru instaurarea democraţiei parlamentare ca formă de guvernare a Angliei.

Cromwell s-a născut în 1599 la Huntingdon, în Anglia. Tinereţea şi-a petrecut-o într-o ţară răvăşită de neînţelegeri religioase şi guvernată de un rege care credea cu tărie în monarhia absolutistă. Cromwell era fermier, gentleman de ţară şi un puritan convins. În 1628, el a fost ales în Parlament; dar n-a deţinut prea mult timp această poziţie, pentru că în anul următor, regele Carol I a decis să dizolve Parlamentul şi să guverneze ţara singur.

Regele nu a mai convocat alt Parlament decât în 1640, când avea nevoie de bani pentru a porni un război împotriva Scoţiei. Noul Parlament, din care Cromwell a făcut iar parte, a pretins asigurări şi protecţie împotriva unei reluări arbitrare a conducerii de către rege. Dar Carol I nu dorea să fie subordonat Parlamentului, astfel că în 1642 a izbucnit războiul între forţele loiale Parlamentului şi cele credincioase regelui.

Cromwell s-a situat de partea Parlamentului. S-a întors în Huntingdon şi a organizat o formaţiune de cavalerie, cu care a luptat împotriva regelui. În timpul celor patru ani de război, s-a distins prin remarcabila sa abilitate militară. Cromwell a jucat un rol important atât în bătălia critică de la Marston Moor (2 iulie 1644), care a marcat momentul de cotitură al războiului, cât şi în cea decisivă de la Naseby (4 iunie 1645). În 1646, războiul s-a terminat cu capturarea lui Carol I şi recunoaşterea lui Cromwell ca fiind cel mai bun general al parlamentarilor.

Dar pacea n-a fost de durată, pentru că Parlamentul era divizat în facţiuni ale căror scopuri se deosebeau foarte mult; iar regele, care cunoştea situaţia, a reuşit să împiedice încheierea unei înţelegeri. După un an, a izbucnit un al doilea război civil, precipitat de evadarea regelui şi de tentativa sa de a-şi aduna armata. Noul conflict a avut ca rezultat înfrângerea forţelor regale de către Cromwell, eliminarea din Parlament a membrilor moderaţi şi executarea regelui în ianuarie 1649.

Anglia a devenit republică (numită Commonwealth), condusă temporar de un Consiliu de Stat, al cărui preşedinte era Cromwell. Dar regaliştii au obţinut curând controlul Irlandei şi Scoţiei şi s-au oferit să-i acorde sprijin fiului regelui executat, viitorul rege Carol al II-lea. A urmat o invazie încununată de succes atât a Irlandei, cât şi a Scoţiei, de către armatele lui Cromwell. Lunga serie a bătăliilor s-a terminat în 1652, cu înfrângerea completă a forţelor regaliste.

După încheierea luptelor, au fost puse bazele noii guvernări. Se punea însă problema formei constituţionale a acestei guvernări. Problema n-avea să fie rezolvată în timpul vieţii lui Cromwell. Generalul puritan s-a dovedit capabil să ducă spre victorie forţele opuse monarhiei absolute. Dar nici puterea şi nici prestigiul său nu l-au ajutat să aplaneze conflictele sociale ale susţinătorilor săi şi să-i determine să adopte o nouă constituţie, pentru că aceste dispute erau strict legate de conflictele religioase care îi despărţeau pe protestanţi unii de alţii şi pe toţi de romano-catolici.

La venirea lui Cromwell la putere, Parlamentul se compunea dintr-o minoritate extremistă, nereprezentativă, aşa-numitul Rump. La început, Cromwell a încercat să ducă negocieri pentru desfăşurarea unor noi alegeri. În momentul întreruperii tratativelor, el a dizolvat Rump-ul cu forţa (20 aprilie 1653). De atunci şi până la moartea lui Cromwell, survenită în 1658, s-au format şi au fost dizolvate trei parlamente. În tot timpul acesta, Cromwell a condus cu ajutorul armatei. Era un dictator militar autentic. Totuşi, repetatele lui tentative de a institui practici democratice, ca şi refuzul de a se instala pe tronul care îi fusese oferit, indică faptul că nu se gândise la dictatură; aceasta i-a fost impusă de incapacitatea susţinătorilor lui de a forma un guvern funcţional.

Din 1653 şi până în 1658, Cromwell a condus Anglia, Scoţia şi Irlanda în calitate de Lord Protector. În aceşti ani, Cromwell a oferit Angliei o bună guvernare şi o administraţie ordonată. A revizuit o serie de legi dure şi a luat măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului educaţional. Adept al toleranţei religioase, Cromwell le-a permis evreilor să se stabilească din nou în Anglia şi să-şi practice nestingheriţi religia. (Aceştia fuseseră expulzaţi din Anglia cu peste trei secole înainte, de către regele Eduard I). De asemenea, Cromwell a dus o politică externă reuşită. A murit de malarie la Londra, în 1658.

L-a succedat fiul său cel mare, Richard Cromwell, dar acesta a condus doar puţin timp. În 1660, pe tronul Angliei s-a instalat Carol al II-lea. Rămăşiţele lui Oliver Cromwell au fost dezgropate şi spânzurate. Dar acest act de răzbunare nu putea ascunde faptul că lupta fusese pierdută de absolutismul monarhic. Conştient de acest lucru, Carol al II-lea nu a încercat să conteste supremaţia Parlamentului. Atunci când succesorul său, Iacob al II-lea, a vrut să restaureze absolutismul monarhic, a fost repede detronat, în cursul revoluţiei nonviolente din 1668. Visul lui Cromwell din 1640 prinsese viaţă: se instaurase o monarhie constituţională, în care regele era în mod limpede subordonat Parlamentului, şi care practica toleranţa religioasă.

În cele trei secole scurse de la moartea sa, personalitatea lui Oliver Cromwell a fost subiectul unor dispute furtunoase. Numeroşi critici l-au considerat ipocrit, susţinând că, deşi a pretins întotdeauna că militează pentru supremaţia Parlamentului şi că se opune unei conduceri arbitrare, în realitate a instaurat o dictatură militară. Totuşi, potrivit punctului de vedere majoritar, devotamentul lui Cromwell faţă de democraţie a fost foarte sincer, dar împrejurările pe care nu le-a putut controla l-au determinat uneori să exercite puteri dictatoriale. S-a făcut observaţia că Oliver Cromwell nu s-a abătut niciodată de la calea cea dreaptă şi că nu a acceptat tronul şi nici instituirea unei dictaturi permanente. Conducerea sa a fost de fapt moderată şi tolerantă.

Cum putem evalua influenţa globală a lui Cromwell asupra istoriei? Desigur, el prezintă importanţă în principal datorită strălucitelor sale victorii asupra forţelor regaliste în timpul războiul civil. Înainte de apariţia lui Cromwell, la începutul războiului, forţele parlamentare se găseau într-o situaţie grea. Este foarte posibil ca victoria finală să i se datoreze exclusiv lui. Rezultatul succeselor militare repurtate de Cromwell l-a constituit menţinerea şi întărirea guvernării democratice în Anglia.

Nu trebuie să pornim de la premisa că acest lucru s-ar fi întâmplat oricum. În secolul al XVII-lea, majoritatea Europei se îndrepta spre un absolutism monarhic mai dur; triumful democraţiei în Anglia a fost un eveniment ce venea în contradicţie cu curentul dominant. În anii care au urmat, exemplul democraţiei engleze a avut un puternic impact asupra Iluminismului francez, a Revoluţiei franceze şi, în final, asupra instaurării unei guvernări democratice în vestul Europei.

Este la fel de evident că triumful forţelor democratice în Anglia a jucat un rol decisiv în instaurarea democraţiei în Statele Unite şi în alte foste colonii britanice, cum ar fi Canada şi Australia. Deşi Anglia se întinde pe o suprafaţă mică, democraţia din această ţară s-a extins în zone apreciabile.

Deci Oliver Cromwell a influenţat în mare măsură istoria omenirii. Nu trebuie să uităm, însă, că meritul fundamentării instituţiilor democratice în Anglia şi în Statele Unite nu-i revine numai lui, ci şi filozofului John Locke. Aportul lor în această privinţă a fost aproape egal. Este greu de stabilit atât importanţa lui Cromwell, care s-a remarcat ca un om de acţiune, cât şi cea a lui Locke, care a fost un om al ideilor.

Totuşi, ţinând seama de climatul intelectual din zilele lui Locke, este foarte probabil că idei politice asemănătoare cu ale lui ar fi apărut oricum, chiar dacă Locke nu s-ar fi născut niciodată. Pe de altă parte, în absenţa lui Cromwell, forţele parlamentare riscau să piardă războiul civil din Anglia.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment