Filozoful antic grec Platon (427-347 Î.Hr.) reprezintă punctul de referinţă al filozofiei politice occidentale şi de asemenea al unei părţi importante a gândirii noastre etice şi metafizice. Speculaţiile sale asupra acestor subiecte sunt citite şi studiate de mai bine de 2300 de ani. Prin urmare, Platon se numără printre părinţii fondatori ai gândirii occidentale.

Platon s-a născut într-o distinsă familie ateniană, în jurul anului 427 î.Hr. În tinereţe, el l-a cunoscut pe celebrul filozof Socrate, care i-a devenit mentor şi prieten. În 399 î.Hr., Socrate, în vârstă de şaptezeci de ani, a fost judecat pe baza unor acuzaţii foarte ambigue de impietate şi de corupere a tinerilor atenieni şi condamnat la moarte. Execuţia lui Socrate, pe care Platon l-a numit „cel mai înţelept, mai drept şi mai bun dintre toţi oamenii pe care i-am cunoscut", i-a provocat, acestuia un profund dezgust faţă de guvernarea democratică.

La scurt timp după moartea lui Socrate, Platon a părăsit Atena şi şi-a petrecut următorii zece sau doisprezece ani în călătorii. În jurul anului 387 î.Hr., s-a întors în Atena şi-a fondat o şcoală, Academia, care a continuat să funcţioneze timp de peste nouă sute de ani. Platon şi-a petrecut restul de patruzeci de ani la Atena, predând filozofie şi scriind. Cel mai faimos elev al lui a fost Aristotel, care a venit la Academie la vârsta de şaptesprezece ani, când mentorul său avea şaizeci. Platon a murit în 347 î.Hr., la vârsta de optzeci de ani.

Platon a scris treizeci şi şase de cărţi, majoritatea pe teme politice şi etice, dar şi cărţi de metafizică şi teologie. Evident, nu este posibilă prezentarea acestor opere în câteva cuvinte. Totuşi, cu riscul de a-i simplifica exagerat de mult gândirea, voi încerca să rezum principalele idei politice ale lui Platon, exprimate în cea mai celebră carte a sa, Republica, reprezentând idealul de societate umană în viziunea autorului.

Cea mai bună formă de guvernare, spune Platon, este cea aristocratică. Prin aceasta, el nu înţelegea o aristocraţie ereditară, ci una de merit - cu alte cuvinte, statul trebuie condus de către persoanele cele mai capabile. Acestea urmau să fie alese nu prin votul cetăţenilor, ci printr-un proces de cooptare. Cei care făceau parte din conducere, sau alcătuiau clasa "ardienilor", puteau să admită in randurile lor alte persoane numai după criteriul meritului.

Platon credea că tuturor oamenilor, bărbaţi şi femei, ar trebui să li se ofere prilejul de a demonstra că sunt demne de a intra în clasa gardienilor. (Platon a fost primul filozof important, multă vreme singurul care a afirmat egalitatea fundamentală a sexelor.) Pentru a asigura egalitatea şanselor, Platon a susţinut că toţi copiii trebuie crescuţi şi instruiţi de către stat.

Copiii ar urma să facă în primul rând un antrenament fizic, fără a neglija muzica, matematica şi alte discipline academice. În diferite etape, se impune efectuarea unor examinări intense. Persoanele mai puţin dotate ar trebui orientate spre activitatea economică a comunităţii, în schimb, acelea înzestrate cu calităţi deosebite vor fi antrenate în continuare. O asemenea educaţie suplimentară ar trebui să includă nu numai materiile academice normale, ci şi studiul „filozofiei", prin care Platon înţelegea doctrina sa metafizică a formelor ideale.

La vârsta de treizeci şi cinci de ani, persoanele care au demonstrat în mod convingător că stăpânesc principiile teoretice, vor continua antrenamentul încă cincisprezece ani pentru a dobândi o temeinică experienţă practică. Numai aceia care vor demonstra că pot să aplice învăţătura din cărţi în lumea reală vor fi admişi în clasa gardienilor. Mai mult, doar persoanele care manifestă interes în primul rând faţă de bunăstarea comunităţii vor deveni gardieni.

Apartenenţa la clasa gardienilor era departe de a constitui o tentaţie. Gardienii nu trebuia să fie bogaţi. Ei ar fi avut dreptul doar la o proprietate personală minimă, dar nu stăpâneau pământuri sau case. Urmau să primească un salariu fix (nu prea mare) şi nu aveau dreptul să posede aur sau argint.

Membrilor clasei gardienilor nu li se permitea să-şi întemeieze o familie, viaţa lor desfăşurându-se doar în cadrul propriei comunităţi. Compensaţia lor nu trebuia să fie de natură materială, ci mai degrabă să constea în satisfacţia oferită de îndeplinirea serviciului public. Aceasta ar fi, pe scurt, concepţia lui Platon despre republica ideală.

Republica a fost foarte citită, pe parcursul timpului. Trebuie remarcat totuşi faptul că nici un sistem politic nu a încercat să aplice acest model de guvernare. În timpul scurs între epoca lui Platon şi cea contemporană, majoritatea statelor europene au fost guvernate de monarhii ereditare.

În ultimele secole, câteva state au adoptat forme democratice de guvernare; au existat şi perioade de guvernare militară, sau de tiranii demagogice, cum ar fi cele ale lui Mussolini sau Hitler. Nici una dintre aceste forme de guvernare nu prezintă asemănări cu idealul de republică al lui Platon. Teoriile lui Platon nu au fost niciodată adoptate de vreun partid politic, nici nu au constituit baza vreunei mişcări politice, aşa cum s-a întâmplat în cazul teoriilor lui Karl Marx. Ar trebui să tragem concluzia că operele lui Platon, deşi tratate cu respect, au fost complet ignorate în practică? Cred că nu.

Este adevărat că nici un tip de guvernare din Europa nu a urmat modelul lui Platon. Cu toate acestea, există o asemănare izbitoare între poziţia Bisericii Catolice din Europa medievală şi cea a clasei gardienilor a lui Platon. Reprezentanţii Bisericii medievale formau o elită ai cărei membri erau cu toţi pregătiţi în spiritul unei filozofii oficiale. În principiu, toţi bărbaţii, indiferent de originea lor familială, puteau să intre în casta preoţilor (deşi femeile erau excluse).

De asemenea, în principiu, clericii nu aveau familie, acest lucru fiind justificat în primul rând de grija pe care trebuia s-o manifeste pentru turma lor.

Ideile lui Platon au influenţat şi structura de guvernare a Statelor Unite. Multor membri ai Convenţiei Constituţionale americane le erau familiare ideile politice ale lui Platon. Bineînţeles, s-a urmărit ca ceea ce a rezultat, Constituţia Statelor Unite, să ofere un mijloc de sondare şi de punere în aplicare a voinţei populare. Dar aceasta presupune selectarea persoanelor celor mai înţelepte şi mai bune pentru a guverna naţiunea.

Dificultatea în stabilirea importanţei lui Platon constă în faptul că influenţa lui peste secole, deşi amplă şi întinsă, a fost subtilă şi indirectă. Totuşi, merită să fie inclus în această carte. Pe lângă teoriile sale politice, discuţiile lui pe teme etice şi metafizice au contribuit la formarea multor filozofi care i-au urmat.

Poate că el este mai puţin important decât Aristotel, în principal din cauză că Aristotel n-a fost doar un filozof de renume, ci şi un mare om de ştiinţă, însă îi devansează pe gânditorii Thomas Jefferson sau Voltaire, deoarece scrierile politice ale acestora au influenţat lumea timp de numai două sau trei secole, în timp ce înrâurirea lui Platon se exercită de peste douăzeci şi trei de secole.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment