Întemeiat în 1907. Notă statistică (oct. 2004). Distanţe: pînă la primăria comunei – 4 km, pînă în c-rul r-nal - 11 km, pînă la st. c. f. Bălţi - 40 km, pînă la Chişinău - 104 km. Case - 5, locuitori - 4. Cătunul împreună cu aşezările Antonovca, Evghenievca, Petrovca şi Vladimirovca sunt cuprinse în raza com. Copăceni.

Arheologii confirmă că primii oameni s-au stabilit aici cu traiul peste 12 mii de ani î. Hr. S-a păstrat pînă în prezent locul vetrei unde au staţionat ei. Acolo se găsesc oase de animale, cărbune de lemn şi unelte din cremene tipice pentru epoca istorică numită paleolit, perioada mileniilor 40-12 î. Hr. Altă staţiune umană a existat aici cu 12-6 mii de ani î. Hr.

Primul sat s-a format cu circa 2.500 de ani î. Hr. Locuitorii lui îşi făceau case mari din bîrne lipite cu lut, au început să lucreze pămîntul cu unelte primitive, semănau grăunţoase, creşteau turme de vite cornute. Dezvoltarea localităţii s-a curmat tragic. Satul a ars. Pe vatra părăsită se găsesc obiecte tipice pentru epoca pietrei şi aramei, mileniile IV-III pînă la era noastră.

Cătun pe cale de dispariţie, situat în regiune de mici coline la 4 km de Copăceni. E legat de reşedinţa comunei printr-un drumuşor de ţară, bătătorit rar de căruţe şi maşini. Precum afirmă Anuaru/Eparhiei Chişinăului şi Hotinului din 1922, cătunul a luat fiinţă în anul 1907 prin  contribuţia Băncii Ţărăneşti. Această dată o repetă şi Dicţionarul statistic al Basarabiei (Chişinău, 1923). Chiar de la început a aparţinut parohiei Copăceni.

În toamna anului 1922, în cadrul reformei agrare basarabeane realizată în perioada 1918-1923, 24 de ţărani din acest cătun au fost înzestraţi cu 123 ha de pămînt confiscat din moşiile boiereşti. Aşezarea în 1923 numără 40 de case, 84 de bărbaţi şi 87 de femei. Plugarii îşi vindeau producţia în tîrguşorul Mărculeşti pe Răut, aflat la o depărtare de 28 de km, sau mergeau la Gara Rogojeni, cam la aceeaşi distanţă.

În 1933 cătunul dispunea de şcoală primară cu 33 de elevi. Îi instruia învăţătoarea Anastasia Cristianciuc în vîrstă de 26 de ani, care muncea aici al doilea an.

Administraţia sovietică a găsit (a. 1940) în Gavrilovca 264 de locuitorii, 53 de moldoveni şi 211 ucraineni.
După ani cumpliţi de război, foamete şi deportări, la 1 august 1949 aşezarea s-a ales cu 218 suflete. 11 bărbaţi plecaţi pe front n-au revenit la vatră, au căzut în lupte.

De atunci încoace populaţia de aici a fost mereu în descreştere. La 1970 în Gavrilovca trăiau 88 de oameni, care munceau într-o echipă a unei brigăzi complexe, la o fermă de păsări şi la o stînă de oi ale k-zului din Copăceni. Cătunul dispunea de o creşă şi şcoală primară.

Recensămînturile din 1979 şi 1989 au constatat în Gavrilovca, respectiv, 38 de locuitori (16 bărbaţi şi 22 de femei) şi 20 de locuitori (10 bărbaţi şi tot atîtea femei). Ultimul recensămînt, din 5-12 octombrie 2004, a înregistrat aici doar 4 suflete la 5 case. Cătunul se duce treptat în hăul istoriei, şi-i regretabil. (Victor Dragoş,
Teodor Niţă, Localitatile Republicii Moldova)