Atestat la 11 aug. 1479. Nota statistica (dec. 2007). R. Botnişoara. Distanţe: pînă la c-rul r-nal - 19 km, pînă la st. c. f. Zloţi - 18 km, pînă la Chişinău - 25 km. Moşia - 2.800 ha. Gospodării - 1.220. Populaţia - 3.260 de locuitori.
Liceu teoretic, casă de cultură, casă de ceremonii, 2 biblioteci, radiou şcolar cu extindere locală, c-ru al medicului de familie, punct veterinar, 2 grădiniţe de copii, oficiu poştal, filială a băncii de economii, c-ru de informatică, mai multe magazine şi baruri, ateliere de croitorie şi de reparaţie a tehnicii de uz casnic, 52 de fîntîni de mină şi 3 fîntîni arteziene, 15 km de drumuri asfaltate, stadion, monument al gloriei militare.
Şi aici e uşor să te "încurci, pentru că atît Moleştii, cît şi Mălăieştii (cei din r-nul Orhei şi cei din r-nul Rîşcani) nu arareori erau denumiţi Mălineşti sau Măleşti. Sau chiar Moleşti. Ne poate ajuta doar precizarea: de pe Botnişoara. Anume pentru acest sat de pe Botnişoara vornicul Boldur a avut privilegii de la Ştefan Vodă cel Bătrîn.
Semnate pe 11 aug. 1479, despre aceasta ne pomenesc mai multe culegeri de documente. Uneori se mai poate întîlni „Mălineşti de la glodurile de pe Botnişoara" sau „Mălineşti, la Gloduri, pe Botnişoara". E aceeaşi aşezare - Moleşti, care ne interesează. Moleştii de la glodurile Botnişoarei nu trebuie să se confunde cu Moleştii din r-nul Glodeni.
Dar arheologul Ion Hîncu în cartea sa constata că primii oameni au venit aici pentru a se stabili fundamental cu traiul cu cca 2.300 de ani în urmă. De la ei s-au descoperit 3 vetre de staţiune şi un cimitir. Satele se dezvoltau normal, dar în jurul a. 200 î. Hr. au năvălit triburile germanice ale bastarnilor şi au ars satele. Cei rămaşi în viaţă după această invazie au fondat o silişte nouă, dar şi aceasta a avut o soartă tragică.
După ce Dacia lui Decebal a fost cucerită de armatele Imperiului Roman, condus de împăratul Traian, aici s-au fondat alte 4 sate. Ele au existat, dezvoltîndu-se vertiginos, pînă la năvălirea hunilor din a. 376 e. n. Atunci satele iar au fost prădate şi arse.
După huni şi epoca migraţiilor viaţa băştinaşilor a devenit anevoioasă. Între a. 500-700 e. n. aici a existat un sat, apoi alte 4 sate au fost între a. 900-1200 e. n. Ultima încercare a oamenilor de a se stabili fundamental aici cu traiul a fost întreprinsă cînd de acum exista Ţara Moldovei, dar şi aceasta n-a avut succes - peste un timp şi vatra acestui sat a rămas părăsită.
Să revenim, însă, la satul actual, că el a fost următorul. Acel vornic, Sima Boldur, se vede, îi lasă ocina fiicei sale, Măgdălina, care, mai apoi, i-o vinde contra 280 zloţi tătăreşti „lui Matei şi unchiului lui Ivan Lungu, şi lui Dima, şi lui Toader", vînzare, pe care o întăreşte Ştefan Voievod, la 31 oct. 1522. Acestea ar fi primele şi cele mai importante atestări, pentru că de aici încolo urmează un şir lung de vînzări, cumpărări şi danii de moşie sau de bucăţi de moşie.
Administraţia militară rusă, care venise pe pămînturile noastre să-i înfrunte pe turci şi care se şi simţea deja stăpînă pe strămoşii noştri, îi găseşte pe nişte ţărani din Moleşti, care au fugit, speriaţi de puhoaiele acestor armate, prin alte sate din Ţara Moldovei. În Sarimîrza, de exemplu.
Ţăranii aveau multe neplăceri cu stăpînitorii pămîntului, scriau plîngeri, se judecau, părăseau satul. Mari conflicte au avut şi cu moşierul Moruzi, care la reforma agrară le-a dat cele mai rele sectoare (nadeluri) sau nu le-a dat deloc. Pînă la urmă 150 de familii reuşesc să capete cîte 8 des. de pămînt, luate de la el şi porucikul Gumaliuc, căruia deja în 1877 i se permite să adune suma de 36.458 rub. pentru răscumpărare, cum prevedeau condiţiile reformei agrare din 1868.
Cu 191 de case şi 838 de locuitori (434 de bărbaţi şi 404 femei), cu o avere de 120 de cai, 240 de vite cornute mari şi 1.877 de oi, cu o moară cu aburi şi o şcoală populară satul Moleşti calcă pe pragul ultimului sfert de veac XIX. Şcoala populară în 1898 va fi transformată în şcoală de zemstvă (învăţător în 1905 - Ivan Samburski). La 3 dec. 1876 satul se pomeni cu oaspeţi nepoftiţi - soldaţii ruşi ai regimentului 131 infanterie, sosiţi din Kiev pentru cazare, hrană şi îngrijire. Apoi vine şi anul secetos 1888 şi ţăranii sînt nevoiţi să ia cu împrumut de la zemstvă porumb. Îi bagă în datorii noi şi anul secetos 1896.
În 2006 satul număra 3.260 de oameni, un sat destul de mare. Dar şi de aici mulţi pleacă la cîştig peste hotare. Cutremurul de pămînt din 1986 a distrus clădirea bisericii, de aceea a fost edificată una nouă, finisată în 1990. (Victor Ladaniuc, Localităţile Republicii Moldova)