Atestat la 19 aug. 1437. Notă statistică (apr. 2006). R. Prut. Distanţe: pînă la c-rul r-nal - 25 km, pînă la st. c. f. Stolniceni - 18 km, pînă la Chişinău - 147 km. Suprafaţa moşiei - 1.020 ha. Gospodării - 433. Populaţia – 904 locuitori. Biserica "Sf. Arh. Mihail şi Gavriil" (1832). Şcoală medie de cultură generală, casă de cultură, oficiu poştal, oficiu al medicilor de familie, bibliotecă, moară, oloiniţă.
Valea Prutului de Mijloc cu luncile şi dealurile sale necuntene face ca albia rîului să se arunce mereu ba în stînga, ba în dreapta, alcătuind o serpantină ameţitoare, deşi cursul lui este aparent liniştit. Horeşii (Hăreşti conform Nomenclatorului localităţilor din Republica Moldova, Chişinău, 2005, că aşa s-a numit satul întotdeauna şi aşa îl numesc localnicii şi astăzi), supuşi condiţiilor naturale dictate de fluviu, acum după zăgazul de la Costeşti, îşi duc viaţa parcă mai în tihnă, dar, oricum, stau cu ochii spre viiturile lui. La nord - Lucăcenii, la est - Izvoarele şi Stolnicenii, la sud - Taxobeni, iar dincolo de sîrma ghimpată Vladomira şi Lunca Prutului - iată vecinii dintotdeauna, care îi vin şi îi primeşte la hramuri, sau care doar îi fac din mînă de peste apa fluviului.
Dicţionarul statistic al Basarabiei din 1923 menţionează că satul ar fi atestat prima dată în 1538. Greşit, deoarece de mai înainte avem multe menţiuni ale satului şi ale moşiei Horeşti, încă la 19 aug. 1437 cele cîteva case de pe Prut au fost numite Nemirceni, deoarece ocina Horeşti i-a fost întărită lui Nemircea Ciortorîischi, care i-a slujit lui Alexandru cel Bun cu dreaptă şi credincioasă slujbă". La 29 noiem. 1443 a fost şi un ispisoc de la Ştefan Vodă, prin care moşia Horeşti a fost întărită Mănăstirii Pobrata.
Localitatea a mai purtat denumirea Mirceni (uneori Mirceşti), Gărdeşti, Mirceani. Cică, după ce i-a zdrobit pe leşi în Codrii Cuzminului, oastea lui Ştefan cel Mare se întorcea spre Iaşi pe malul Prutului. Unii oşteni credincioşi din această oaste au fost, după cum era obiceiul domnitorilor, răsplătiţi cu ocine (de obicei de la 100 pînă la 500 fălci) pe locurile goale.
Se zice că în zona Hăreştilor de azi au primit ocine răzeşii Alecu Gaceanu şi Mircea Revencu. Ei şi-au făcut case, s-au înmulţit şi, treptat, au apărut alături două silişti Găceni şi Mirceni. Şi era aici un gospodar pe nume Harea, care a format, mai pe deal, o mahala a Mircenilor, care a căpătat denumirea Hareşti, transformată apoi în Hăreşti, denumire, provenită de la numele lui Harea, absorbind şi denumirea Mirceni.
Dintr-un dosar de arhivă aflăm că moşia răzeşească Horeşti la 29 iulie 1835 număra 12 familii de mazili cu 40 de bărbaţi şi 31 de femei, între care Constantin Osoianu, de 60 de ani, şi nevasta sa, de 38 de ani, aveau 6 copii. Ei deţineau documente de proprietate din 1793 şi din 1817. Aveau documente şi alţi mazili, dar 3 familii - ale lui Dumitru Bobu, Grigore Popa şi Matei Barbu - nu aveau nici un fel de documente. Mai erau în sat 17 familii de ruptaşi cu 74 de suflete şi 7 familii de ţărani cu 40 de suflete. La acea dată Nastasia Ivaneca avea 100 de ani, iar Axenia Chiriac - 80.
Puţin cîte puţin, dar satul creştea. În 1870 avea 64 de case cu 305 oameni (164 de bărbaţi şi 141 de femei). Ei ţineau 30 de cai, 139 de vite cornute mari şi 434 de oi - nu trăiau prea avut. În 1876 Horeştii din plasa Sculeni cu 11 pluguri, 12 boroane şi 20 de care de boi însămînţaseră 30 des. de grîu de toamnă, 40 des. de grîu de primăvară, 80 des. de orz, pentru roada cărora funcţionau 3 mori de vînt. În acelaşi an au avut loc 15 naşteri şi 5 decesuri. 30 de bărbaţi erau supuşi la construcţia drumului Bălţi-Sculeni. Din acest sătuc, însă, în 1899 e înscris la facultatea de drept a Universităţii din Novorossisk Dumitru Cujbă (n. 1878). După el un alt Cujbă, Gheorghe, de asemenea, fecior de nobil, e admis la facultatea de fizică şi matematică a Un-ţii din Peterburg.
Şcoala de zemstvă la Hăreşti a fost deschisă în 1915. Au fost atunci înscrişi în catalog 50 de copii.
La recensămîntul din 10 noiem. 1940 Horeştii au venit cu 841 de locuitori, incl. 836 de moldoveni, iar în vara anului următor - cu 896 de oameni, vieţuitori în 202 case.
Războiul al doilea mondial s-a întins peste sat cu spaimă şi ameninţări de moarte. În primăvara a. 1944 aripa lui de foc vine să treacă din nou peste sat, de acum înapoi spre vest. Primăria devine iar selsoviet. Războiul se tot ducea spre apus, dar cerea şi carne de tun. Încep mobilizările în Armata Sovietică. Iar dacă au pornit mobilizările, încep să vină şi primele scrisori funebre. Ba dintr-o curte, ba din alta se făceau auzite bocete sfîşietoare.
Corul condus de Ştefan Osoianu şi de Grigore Bobu se bucura de mare faimă. De asemenea, şi ansamblul de dansuri populare „Izvoraş", condus de Maria Lungu, iar mai apoi de Elvira Osoianu, devenind laureat al Festivalului republican „Aşa-i jocul pe la noi". Era îndrăgit de spectatori ansamblul etnofolcloric „Răzeşii", alcătuit din persoane în vîrstă de 50-70 de ani. La Radio-Moldova şi acum se păstrează înregistrările acestui ansamblu. Laureat al unui concurs republican a fost şi colectivul dramatic.
La recensămînturile din 1979 şi 1989 în Horeşti au fost trecuţi în liste 1.410 locuitori (657 de bărbaţi şi 753 de femei) şi, respectiv, 1.149 de locuitori (561 de bărbaţi şi 588 de femei). Biserica din sat a fost construită din lemn în 1832, dar lemnul s-a învechit, a putrezit şi în 1989 a fost înălţat un lăcaş nou, din piatră. (Victor Ladaniuc, Localitatile Republicii Moldova)