Atestat la 25 martie 1523 cu denumirea Ivereni. Notă statistică (2006). R.Ciulucul de Mijloc. Distanţe: pînă la c-rul r-nal - 12 km, pînă la st.c.f. Bălţi - 36 km, pînă la Chişinău - 105 km. Suprafaţa moşiei - 3.262,6 ha. Gospodării – 630. Populaţia-1.950 de oameni. SRL „Audient-Agro", întreprinderi particulare „Guzun Vasile", „Bălţătescu Ala", „Ungureanu Vasile", ,,Piatcovschi Ilie". Biserica „Sf.Nicolae". Gimnaziu, grădiniţă de copii, punct medical, cămin cultural, bibliotecă, oficiu poştal, c-tru de telecomunicaţii. Comuna cuprinde şi cătunul Iezărenii Noi.
Satul e aşezat pe partea stîngă a rîuşorului Ciulucul de Mijloc, lîngă mari iazuri piscicole dintre Chişcăreni şi Ciuciuieni, în apropiere de drumul naţional Chişinău-Bravicea-Bălţi. Piscul Gurez de peste iaz are o altitudine de 258 m, restul colinelor din jurul aşezării sunt mult mai joase. Locurile acestea mănoase şi prielnice au fost populate, precum mărturisesc arheologii, încă cu 140 de secole în urmă.
Savantul Ion Hîncu menţionează: „Pe moşia acestui sat au fost descoperite urmele a două staţiuni umane cu o vechime de peste 14.000 de ani, dovadă sigură fiind uneltele de cremene găsite aici. Încă două aşezări umane au existat aici prin anii 6.000-5.000 î.Hr. Şi pe vetrele acestora s-au găsit obiecte din perioada de trecere de la mezolitic (mileniile XII-VI î-Hr.) la neolitic (mileniul V î.Hr.). 3 vetre de aşezări au rămas din anii 5500-5000 î. Hr.
Pe locurile unde au fost vetrele aşezărilor s-au găsit diferite obiecte de cremene, vase de argilă din neolitic, epoca pietrei şlefuite, cînd oamenii puteau deja şlefui unelte din cremene şi modela vase din argilă. A fost atestată existenţa unui sat din anii 3500-4000 î.Hr., iar altul avînd o vechime puţin mai mică. Pe vetrele acestora s-au găsit obiecte casnice, mai ales, vase din lut din eneolitic, epoca pietrei şi aramei. Urmele a 2 sate datează de prin a.1300 î.Hr. Şi aceste sate au pierit în flăcări. Pe vetrele lor au fost atestate obiecte casnice din epoca bronzului. În perioada romană aici exista un sat, care a dăinuit pînă la năvălirea hunilor din anul 376, cînd acesta a fost devastat şi incendiat. Pe vatra lui au fost găsite obiecte din epoca romană a Daciei (sec.II-IV e.n.). După formarea Ţării Moldovei, aici au luat fiinţă 4 sate, care au existat pînă prin a. 1700, ulterior tot aici a apărut un alt sat, care a dăinuit pînă prin anul 1800. Rămîne să admitem că locuitorii celui din urmă au întemeiat în definitiv satul Iezărenii Vechi.
Cercetătorul Vladimir Nicu, autorul îndreptarului bibliografic în două volume „Locatităţile Moldovei în documente şi cărţi vechi", consideră că „Iezărenii de peste Prut", pomeniţi într-o carte domnească din 25 martie 1523, e actualul sat Iezăreni. El fusese întărit prin suret voievodal fraţilor Sima şi Toma Duşescul (Documente privind Istoria Romăniei. Veacul XVI. A.Moldova. Vol 3. Bucureşti, 1951). Iar la 13 iulie 1726 domnitorul Mihai Racoviţă confirmă hotarele ocinei Iezăreni.
Recensămîntul din 1772-1773 a fixat aici 8 gospodării. Ioan Tăutu din Iezăreni pe apa Ciulucului făcu la 29 iunie 1803 o mărturie hotarnică în satul Glinjeni. Bisericuţa de lemn fusese construită în 1794. În anii 1812-1821 moşia Iezăreni se afla în posesia comerciantului din Iaşi Ioan Matei, el avea în supuşenie 101 gospodării ţărăneşti şi 17 burlaci, stăpînea 2 iazuri cu peşte, 2 mori, 3 livezi şi 5 vii. La biserică oficia slujbă preotul Vasile Tăureanu; el a dăruit bisericii din Dereneu în 1826 cartea de rugăciuni „Triod", tipărită în 1798 la Bucureşti.
Informaţii mai ample a lăsat în analele arhivelor anul 1835. Biserica "Sf. Nicolae" din Iezăreni era pusă în grija preotului Vasile Tăureanu în vîrstă de 46 ani, văduv cu 5 copii. Cele 107 familii ţărăneşti întruneau 292 de bărbaţi şi 248 de femei, cei mai în etate erau Maria Vrabie şi Ioan Casap, ambii împliniseră cîte 99 de ani.
În 1858 i s-a raportat împăratului Rusiei că ţăranii din 13 sate basarabene, incl. Iezăreni, s-au ridicat împotriva moşierilor, cer să fie trecuţi pe pămînturile cazone din Bugeac.
Recensămîntul oficial din 1859 a constatat în Iezăreni 90 de case, 311 bărbaţi şi 312 femei. După reunirea Basarabiei cu România, 155 de ţărani din Iezăreni, în cadrul reformei agrare din 1922, au fost împroprietăriţi cu 641 ha de pămînt extras din moşiile boiereşti. În anul următor statistica a fixat aici 160 de gospodării cu 520 de suflete, iar în 1933 satul număra de acum 740 de locuitori.
Dacă în 1930 la Iezărenii Vechi vieţuiau 923 de oameni, în 1940 sovieticii au înregistrat 1.138 de locuitori, dintre care de etnie romănă 1.116, restul erau ruşi, evrei şi ţigani. În anii de război şi cei de foamete populaţia s-a redus brusc cu aproape 300 de inşi.
Recensămînturile din 1979 şi 1989 au constatat în Iezărenii Vechi 1.697 de locuitori (828 de bărbaţi şi 869 de femei) şi, respectiv, 1.636 de suflete (805 bărbaţi şi 831 de femei). Recensămîntul din oct. 2004 a numărat în localitate 1.894 de cetăţeni.
Gospodăria agricolă colectivă "Serghei Lazo" era cîndva bine văzută în r-nul Lazo (azi Sîngerei). Fondurile ei de producţie în 1970 depăşeau 1,5 mln ruble. Ramurile de bază erau pomicultura şi viticultura, culturile tehnice şi cerealiere, creşterea animalelor. Dar spre sf. sec. XX acest kolhoz, ca şi întreaga agricultură organizată de sovietici, dădu faliment.
Pămîntul a fost reîntors ţăranilor şi orientat spre economia de piaţă. Împreună cu alte 48 de localităţi din r-nul Sîngerei, în martie 1991 populaţia din Iezărenii Vechi n-a susţinut referendumul unional de reanimare şi păstrare a Imperiului Sovietic, s-a pronunţat pentru libertate şi prosperare naţională. (Tudor Ţopa, Localitatile Republicii Moldova)