Întemeiat în 1911 cu denumirea Slobodca Vălcineţ. Distanţe: pînă la c-rul comunal - 4 km, pînă la c-rul r-nal şi st. c. f. Ocniţa - 10 km, pînă la Chişinău - 233 km.

Locuitorii satelor vecine - Ocniţa nord-est), Dîngeni (la sud-est) şi Hădărăuţi (la vest) ştiu că între ele există un mic cătun, denumit în ultimele    decenii Maiovka, dar ei tot Vălcineţ îi zic. Nu Slobodca Vălcineţ, cum se numea cătunul iniţial, ci simplu - Vălcineţ.

Sătucul se poate vedea dacă mergi pe şoseaua de la satul Ocniţa spre Hădărăuţi. Cînd ajungi la pădure, se desface de şosea un drumeag de ţară spre stînga chiar pe marginea pădurii. La nici 2 km vei găsi şi această Maiovkă, cîteva case ca de la mijl. sec. XX şi nişte rămăşiţe de fermă părăsită. Locul e pitoresc, frumos, cu prisosinţă de aer curat, cernoziomul e bogat în humus şi, deci, foarte fertil, dar satul dispare încetul cu încetul. Acum e stăpînit în temei de cîţiva bâtrîni. În dreapta are o pădure mare, iar în stînga, spre soarerăsare - un deal înalt de 247 m.

Din cartea de istorie a Moldovei în documente şi materiale (în 1. rusă, vol. IV, Chişinău, 1964) aflăm că Slobodca Vălcineţ e pomenită la 7 iunie 1870. Ne putem, însă, da seama că acesta e alt Vălcineţ, cel de lîngă Otaci, pe Nistru. Cătunul cercetat a fost întemeiat în 1911, cînd s-au oprit aici cîteva familii de ucraineni, care porniseră în căutarea pămîntului bun şi ieftin. Aici 1-au găsit pe degeaba - proprietarul moşiei conta pe braţele lor de muncă.

Cătunul, însă, nu creştea. „Eliberatorii' sovietici l-au găsit în 1940 tot cu numai cîteva case. Nu se ştie conform cărei idei la 13 mai 1964 i-au schimbat denumirea în Maiovka. Poate să consemneze sărbătoarea de 1 Mai - ziua solidarităţii internaţionale a oamenilor muncii, sărbătoare comunistă, dar dacă ţineau atît de mult la această sărbătoare, puteau alege o localitate mai arătoasă.

Cu toate că tot ei au declarat mai apoi localitatea ca „fără perspectivă", cînd abia de au putut înjgheba aici un zvenou al brigăzii de tutunari a k-zului „Ceapaev' cu sediul în s. Ocniţa. În 1973 avea 176 de suflete, dintre care apte de muncă - vreo 45 de oameni. Avea şcoală primară. Kolhozul a hotărît, totuşi, să-i facă sătucului un mic club şi chiar i-a pus temelia în 1965, numai că 1-a terminat... abia în 1991, cînd populaţia era şi mai puţină.

În 1979 Maiovka număra 173 de locuitori (78 de sex masculin şi 95 de sex feminin), iar în 1989 - 150 de locuitori (76 de bărbaţi şi 74 de femei). Aveau, însă, şi ei nişte concepţii politice, de speranţă plugărească, deoarece la 27 febr. 1994 au depus 97 de voturi pentru PDA. Recensămîntul din 5-12 oct. 2004 a înscris în Maiovka puţini locuitori -166. (Victor Ladaniuc, Localităţile Republicii Moldova)