Trebuie doar să te uiţi atent în oglindă şi să observi ridurile tale. Ele nu apar aşa, de nicăieri. Unele le moştenim, altele apar în cursul vieţii, din variate motive. La 25 de ani totul este încă bine, cu toate că metabolismul celular dă semne că începe să încetinească.

În jurul vârstei de 30 de ani se formează primele linii fine constante în jurul ochilor, iar la 40 pielea începe să îmbătrânească vizibil. Mai trist este că ne înrăutăţim situaţia cu expunerea excesivă la soare sau solar, cu perseverenţa în ceea ce priveşte fumatul, cu nebăgarea în seamă a stresului şi cu orele insuficiente de somn. Toate acestea stimulează apariţia şi adâncirea ridurilor.
Semnele feţei sunt semne de sănătate
Pielea fină din jurul ochilor trebuie curăţată cu grijă în fiecare zi. Cu un demachiant care, în plus, netezeşte pielea fină şi o hidratează. Cu ajutorul unei dischete îmbibate cu loţiune, curăţă zona cu o mişcare circulară, începând din unghiul intern, pe pleoapa de sus, unghiul extern apoi pleoapa de jos.

Ridurile care "dau semne" despre ficat, bilă și splină încep de la colţurile gurii şi coboară oblic spre bărbie. Pe partea dreaptă, ele indică suprasolicitarea ficatului şi a bilei, iar cele de pe stânga semnalizează probleme cu splina.

Terapeuţii naturişti spun că ficatul are activitatea cea mai intensă între orele 1 şi 3 noaptea. Dacă te trezeşti întotdeau na în jurul acestor ore, te va ajuta mai curând un remediu pentru ficat decât un somnifer.

Micile riduri apărute sub ochi sunt un semn că rinichii şi vezica urinară fac eforturi pentru a detoxifia organismul, În acea zonă pielea este foarte subţire (0,5 mm, pe restul feţei fiind de 2 mm), se usucă mai repede, iar ţesutul de suport de dedesubt e foarte subţire. Pentru ca porţiunea de piele fină de sub ochi să nu se lase prematur, ea trebuie îngrijită din timp cu o cremă care să devină una din piesele de bază ale trusei tale cosmetice.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment