Topinamburul (gulia) este o plantă erbacee, perenă, cu înălţimea de peste 2 m, cu tulpina dreaptă, tare, spre vârf ramificată, acoperită cu perişori rigizi. Frunzele sunt mari, simple, cordiforme sau ovate, acuminate, la margine dinţate, lung-peţiolate, alterne, verzi.

Florile sunt mari, galbene, aşezate în inflorescenţe care prezintă un calatidiu disciform, dispus la vârful tulpinii principale şi al ramurilor laterale. Florile marginale sunt ligulate, asexuate, cele centrale sunt tubuloase, bisexuate.

Fructul este o achenă formată din pericarp (coajă) cenuşiu cu picături, având seminţe albe, moi. Sistemul radicular este foarte dezvoltat, pe tulpinile subterane, care au numeroase rădăcini şi stoloni ce generează tuberculii folosiţi în alimentaţie. Înfloreşte în lunile iulie-august.

La exterior, partea aeriană a topinamburului este asemănătoare cu floarea-soarelui. Partea subterană se aseamănă cu cartoful. În funcţie de soi, tuberculii sunt albi, galbeni, violeţi sau roşii. Mărimea şi forma lor variază foarte mult: rotunzi, alungiţi, cu forme ciudate, ceea ce permite amelioratorului să selecţioneze forme şi soiuri bogate în tuberculi şi masă vegetativă.

Topinamburul se cultivă pentru tuberculii folosiţi în hrana omului şi a animalelor.

Topinamburul este originar din America de Nord, unde a fost introdus în cultură de către indieni cu mult înainte de venirea europenilor pe continent. În Europa a fost adus la începutul secolului al XVII-lea. Primele dintre ţările europene care au cunoscut această plantă sunt Franţa şi Anglia (în anul 1610).

Fiind atât de roditor, peste 20 de ani după apariţie, el se vindea la preţuri destul de accesibile, însă majoritatea cumpărătorilor nu-l cunoşteau şi erau indiferenţi faţă de el. În secolul al XVIII-lea cartoful a redus considerabil folosirea topinamburului. În prezent este cultivat nu numai în America, dar şi în Europa (în Franţa, Scoţia, Norvegia, Marea Britanie, Ungaria, România).

Topinamburul este o plantă nepretenţioasă, creşte pe acelaşi loc 4-5 ani, preferă soluri uşoare, moi, umede. Este iubitor de lumină, dar creşte bine şi în locuri umbrite. Se înmulţeşte vegetativ, prin tuberculi plantaţi toamna sau primăvara, în sol bine pregătit din timp, la o adâncime de 15 cm. Îngrijirea plantelor constă din afânări şi praşile, stârpirea buruienilor.

În timpul creşterii, dacă solul este uscat, sunt necesare udări. Pe măsura dezvoltării, planta cere mai multă apă, mai cu seamă în timpul formării tuberculilor. Tuberculii se recoltează toamna sau primăvara, după necesitate. Spre deosebire de cartofi, tuberculii de topinambur nu se păstrează mult timp, de aceea ei sunt consumaţi numai proaspeţi.

Se păstrează minunat în sol, lăsaţi peste iarnă şi sunt săpaţi când apare necesitatea din toamnă până în primăvară. Ei iernează în sol fără a-şi pierde însuşirile gustative, nutritive şi curative. În prezent se fac studii de tehnologie înaltă pentru obţinerea unor soiuri valoroase, bogate şi calitative, cu un conţinut ridicat de substanţe nutritive. Un hectar de topinambur dă până la 12 tone de zahăr, adică de două ori mai mult decât un hectar de sfeclă de zahăr.

Tuberculii conţin amidon, inulină, vitaminele complexului B, caroten, acid ascorbic, proteine, săruri minerale de magneziu şi de potasiu. Pulpa ce rămâne după stoarcerea sucului conţine aproximativ 30% de proteină, ceea ce este cu mult mai mult decât în tărâţele de grâu şi de soia. Tuberculii de topinambur sunt o materie primă pentru industria alimentară şi un furaj valoros.

În popor topinamburul este cunoscut ca plantă medicinală. Extractul din tuberculi este folosit ca un remediu pentru micşorarea apetitului, pentru bolnavii de obezitate şi pentru cei cu dereglări ale metabolismului. El este indicat bolnavilor de diabet, anemie, boli de stomac etc, micşorează influenţa radiaţiei. Este recomandat mamelor cu sugari pentru a mări lactaţia.

Sucul crud normalizează aciditatea gastrică, calmează durerile de cap, stimulează cicatrizarea rănilor mici.

În industria alimentară din tuberculi se obţine alcool. Din suc se produce un concentrat de fructoză (până la 40%), care este întrebuinţat pentru îndulcirea băuturilor, siropurilor, gemurilor, dulceţurilor, umpluturilor pentru bomboane, destinate pentru bolnavii de diabet zaharat şi cu dereglări ale metabolismului.

Se mai prepară siropuri alimentare şi curative. Topinamburul este o sursă de energie folositoare atât oamenilor, cât şi animalelor. El se consumă crud, fiert, prăjit. Din el pot fi gătite mai mult de 20 de feluri de bucate, în afară de salate. Se fac blinele, chiftele, colţunaşi, plăcintele, dulceaţă fără zahăr, piure ca din dovlecei. Se usucă la fel ca şi cartoful, se murează asemenea verzei.

Pentru supă (cu carne) sau pentru umplut, topinamburul se întrebuinţează numai când este tânăr şi fraged, mai târziu devine lemnos. Asociat cu smântână şi carne, se întrebuinţează la budinci. Tuberculii curăţaţi se pun în apă fierbinte sărată, se adaugă puţin oţet ca să se păstreze culoarea albă şi se fierb până la condiţie.

Topinambur cu pesmet: se curăţă 1 kg de topinamburi, se taie în felii subţiri care se opăresc cu apă clocotită, apa se scurge. într-o cratiţă se încinge 25 g de unt, se adaugă 200 ml de lapte şi feliile de topinamburi. Se lasă la foc domol până când feliile sunt bine pătrunse. Se ia capacul de pe cratiţă şi se dă focul iute pentru a se evapora zeama. Se scot pe platou şi se toarnă deasupra pesmetul călit în restul (25 gr) de unt. Se potriveşte cu sare şi se servesc fierbinţi.

Topinamburul e una dintre cele mai bune plante furajere. În raţia vacilor el contribuie la sporirea cantităţii de lapte şi a grăsimii lui, la creşterea în greutate a animalelor tinere.