Cură de apă
Regimul nu presupune nici un fel de sacrificiu. Poţi mânca orice, dar este bine să eviţi consumul exagerat de grăsimi sau dulciuri. Această cură este recomandată, în special, pentru dezintoxicarea şi purificarea organismului. Repetată periodic (o dată la două luni), poate determina o scădere considerabilă în greutate.

Cura presupune consumul unei cantităţi de până la 2 litri de apă distilată, dimineaţa, pe stomacul gol. Apa se fierbe cu o zi înainte de a fi consumată şi se bea încet, cu înghiţituri mici pe parcursul unui interval de o oră sau chiar două. Este important să nu mănânci nimic până ce cantitatea de apă prescrisă nu a fost consumată.

Cantitatea de lichide băută zilnic creşte gradat. Astfel, în prima zi bei un pahar (250 ml) de apă distilată, a doua zi, două pahare, a treia zi - trei, urmând ca în a 8-a zi, să bei opt pahare de apă. În ziua a 9-a faci o pauză, după care, reiei cura, dar în mod descrescător (în ceea ce priveşte numărul paharelor pe care le bei: a 10-a zi, opt pahare, a 11-a zi, şapte pahare etc.

Nici o zi fără lichide
Dieta constă în consumarea zilnică a unui pahar de suc natural de fructe, dimineaţa, pe stomacul gol. Regimul este recomandat pentru perioada sărbătorilor, deoarece ajută la slăbit (circa două kilograme pe lună, dacă este ţinut timp de două săptămîni consecutiv), precum şi la vitaminizarea organismului şi la dezintoxicarea lui. Pentru ca eficienţa dietei să crească, după ce ai băut paharul de suc; mănîncă trei linguri de orez nefiert (înmuiat în apă) sau trei linguri de boabe de grîu (nefierte şi înmuiate în apă).

Încearcă şi tu
Luni - un pahar de suc de mere
Marţi - un pahar de suc de portocale
Miercuri - un pahar de suc de grapefrut
Joi - un pahar de apă caldă
Vineri - un pahar de apă cu două linguriţe de oţet de miere
Sâmbătă - un pahar de suc de morcovi
Duminică - un pahar de apă minerală cu patru lingurite de miere
Chiar dacă optezi pentru o dietă sau alta, important este să respecţi anumite reguli de nutriţie. Pentru a-ţi menţine silueta încearcă să eviti:
Regimurile drastice de slăbire
Orice regim hipocaloric reduce arderile din organism cu 15-30%, astfel că, după reluarea regimului de nutriţie obişnuit,vei cîştiga în greutate, mult mai uşor şi mai rapid decît înainte de a urma cura de slăbire.

În consecinţă, vei reuşi să slăbeşti cu mult efort (de abţinere) un anumit număr de kilograme, pe care le vei pune imediat la loc. Cele mai indicate sunt regimurile lejere, care nu presupun sacrificii calorice foarte mari.

Mesele copioase
În urma unei mese consistente, nivelul zahărului din sînge creşte brusc, pentru ca, ulterior, să scadă (tot brusc) şi astfel apare nevoia de a mînca ceva dulce. De asemenea, metabolismul este perturbat încetinindu-şi ritmul, iar grăsimile se vor depune, în loc să fie eliminate.

Micile gustări dintre mesele principale
Mîncînd des, chiar dacă gustările sunt frugale, nivelul insulinei din sînge se menţine la un nivel ridicat, determinînd organismul să-şi încetinească ritmul şi să nu-şi mai poată reduce rezervele adipoase.

Cina la ore tîrzii
După orele 19-20 corpul tău se pregăteşte de repaus, iar metabolismul se modifică. Astfel, alimentele consumate seara se digeră mai lent, grăsimile sunt absorbite de organism şi depozitate, iar toxinele sunt reţinute.

Asocierea grăsimilor cu alcoolul
Pentru digerarea grăsimilor organismul are nevoie de multe enzime. La fel se întîmplă şi în cazul alcoolului, iar organismul îi acordă prioritate, prelucrînd mai întîi alcoolul, şi "dirijînd" grăsimile spre depozitele adipoase.

Ceaiuri pentru slăbit
Ceaiul de SOC
Dacă bei zilnic trei căni de soc, vei putea slăbi 3-4 kilograme în decursul unei luni. Organismul nu este afectat, deoarece ritmul metabolismului nu se va modifica, iar dieta nu presupune reducerea numărului zilnic de calorii şi nici alte restricţii culinare. Ceaiul are efecte depurative, ajutând la eliminarea toxinelor şi la arderea grăsimilor. Acesta se prepară din şase linguriţe de floare de soc la 750 ml apă fiartă. Lasă-1 să se infuzeze timp de 15 minute, apoi bea cîte o cană înaintea meselor principale.

Ceai de teci de fasole
Usucă tecile de fasole, fărîmiţează-le, apoi prepară un decoct din opt linguriţe parte vegetală la jumătate de litru. Bea acest ceai zilnic, în două reprize, pe stomacul gol. Efectele lui sunt benefice asupra organismului, ajutînd nu numai la eliminarea kilogramelor, ci şi la dezintoxicarea lui şi la eliminarea celulitei.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment