Un grup de cercetători de la Centrul Medical Universitar din Chicago a constatat că persoanele care au carenţe de vitamina B6 şi B12 prezintă un risc ridicat de a suferi de stări depresive.  Potrivit cercetătorilor americani, simptomele depresiei descresc cu 2 la sută pentru fiecare doză de 10 miligrame de vitamina B6 sau B12.

Concluzia a reieşit după monitorizarea, timp de 12 ani, a 3. 500 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani. Pe parcursul monitorizării, între 11 şi 14 la sută dintre participanţii la studiu au prezentat simptome ale depresiei, măcar la un moment dat. Acţionat din timp, prin intermediul alimentelor sau suplimentelor, simptomele s-au ameliorat, susţin oamenii de ştiinţă.

Vitamina B6 se găseşte într-o serie de alimente, printre care fasole, cartofi, banane, carne de pui, unt de arahide şi peşte, cum ar fi tonul sau somonul, precizează specialiştii. Doza zilnică recomandată pentru bărbaţii de peste 50 de ani este de 1,7 miligrame, în timp ce femeile au nevoie de 1,5 miligrame.

Cercetătorii atrag atenţia că doza zilnică nu trebuie să depăşească 100 miligrame, deoarece o "supradoză" de B6 poate dăuna sistemului nervos. Vitamina B12 se găseşte în mod natural în carnea de vită, păstrav şi somon. În cazul adulţilor, doza zilnică recomandată este de 2,4 micrograme pe zi, neexistând o limită superioară. Atât vitamina B6, cât şi B12 contribuie la o bună funcţionare a sistemului nervos. Lipsa acestora în organism generează probleme de gândire şi memorie, pe lângă depresie, conchid experţii.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment