Povestea ceaiului începe în China Antică, acum mai mult e 5000 de ani. Conform legendei, împăratul Shen Nung, n bun conducător, om de ştiinţă şi patron al artelor, a dat un edict care specifica fierberea apei drept obligatorie, ca măsură igienică.

Se spune că într-o zi de vară, în timp ce vizita o regiune distantă a ţării, el şi curtenii săi s-au oprit să se odihnească. Servitorii au fiert apa de băut pentru nobili în care căzuseră frunze uscate dintr-un arbust din apropiere. Rezultatul a fost un lichid maro infuzat în apă. Împăratul, fiind un [ om de ştiinţă, a fost curios, l-a gustat şi l-a găsit înviorător.

Astfel, spune legenda, a apărut ceaiul. Ritualul ceremoniei ceaiului este o trăire rafinată care necesită un deosebit spirit estetic, iar atunci când este mai bine stăpânită, ajunge să nu mai fie o simplă petrecere a timpului, ci una din căile autocunoaşterii.

Arta ceaiului este cultul frumosului, este o taină a armoniei şi purităţii, este arta să ascunzi frumosul ca să fie descoperit. Chanoyu a apărut şi s-a dezvoltat într-o strânsă legătură cu ikebana, nelipsind de la ceremonialul ceaiului aranjamentul floral.

Aşadar,.atmosfera ceremonialului este mai mult decât religioasă, este una de căldură sufletească, o anumită căutare a odihnei şi liniştii. (După Săptămâna)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment